99% ȘANSE… Liberalii pregătesc schimbarea actualului inspector școlar general cu o persoană agreată de Nelu Tătaru, președintele PNL Vaslui. Surse apropiate de Vasluianul.ro vorbesc de numirea lui Constantin Turcu, fost inspector școlar în ISJ, actualmente directorul liceului din Vladia, pe această funcție extrem de importantă, care implică soarta a 7.000 de dascăli și a peste 50.000 de elevi.
Până în septembrie 2018, Constantin Turcu a lucrat la Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, fiind inspectorul desemnat pe probleme de managementul școlilor, o bună perioadă de timp. A fost curtat, se spune, de PSD, pentru a candida la primăria Dragomirești, dar a refuzat și de aceea a fost schimbat, spun bârfele politice. La alegerile de anul trecut, Turcu a pierdut rușinos în lupta pentru primăria Dragomirești, candidând din partea PNL.
Articol original