Showing posts with label comuna Viișoara. Show all posts
Showing posts with label comuna Viișoara. Show all posts

A murit un fiu iubit de pe meleagurile Viișoarei! Era general de brigadă și cetățean de onoare al comunei!

TRISTEȚE.. Vestea că medicul, generalul și veteranul de război Victor Năstase a murit a adus multă tristețe în comuna Viișoara. Generalul Năstase a trecut în neființă pe 10 decembrie, la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

Reputatul cadru universitar a fost internat duminică, 6 decembrie, la unitatea medicală ieșeană, fiind luat cu ambulanța de la domiciliu. Generalul avea vârsta de 94 de ani.

În urmă cu mai bine de un an, veteranul de război prof. univ. dr. emerit Victor Năstase a fost înaintat în grad. Era 27 septembrie 2019. Ceremonia a fost cu atât mai specială cu cât veteranul de război a ajuns la o vârstă venerabila, anume 93 de ani la acea vreme. La ceremonie au fost prezente oficialități locale, militari, dar și rude și apropiați ai generalului de brigadă profesor emerit al Universității de Medicinã și Farmacie.

La Viișoara, primarul Liviu Pârciu este întristat de pierderea suferită de medicina românească.

„Am primit cu multă întristare vestea trecerii din această viață a Domnului Victor Năstase, Profesor Emerit al Universității de Medicină È™i Farmacie Grigore T. Popa IaÈ™i, General È™i Veteran de Război.

Pentru dumnealui, viața a fost carieră, a fost familia. A fost un exemplu de noblețe, decență și dăruire.

În aceste momente de întristare, împreună cu familia, prietenii, oameni care l-au cunoscut si l-au apreciat, ne rugăm pentru odihnă veșnica în lumină și pace.

Condoleanțe și binecuvântări pentru familie și pentru toti cei îndoliați!

Vă reamintesc că, în data de 29 noiembrie 2019, Domnului Profesor i s-a acordat titlul de Cetățean de onoare al comunei ViiÈ™oara, titlu acordat pentru merite deosebite în activitatea profesională, pentru promovarea comunei ViiÈ™oara”,

a scris, aseară, pe Facebook, primarul Pârciu.
Articol original

Felicitări, primăria Viișoara, felicitări, domnule primar Pârciu! Ați reușit aproape imposibilul!

MARE REALIZARE… Comuna ViiÈ™oara este prima comună din judeÈ›ul Vaslui care are implementat cadastru sistematic.

Toți proprietarii de terenuri extravilane din comuna Viișoara, a anunțat ieri primarul Liviu Pârciu, au beneficiat de înscrierea imobilelor în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară, în conformitate cu realitatea din teren, respectiv măsurătorile efectuate la fața locului, precum și cu documentele existente, respectiv documentele care există la Primărie și la Oficiul de Cadastru, dar și documentele puse la dispoziție firmei care a efectuat aceste lucrări.

„Este important de menÈ›ionat că toate aceste lucrări s-au derulat prin Programului NaÈ›ional de Cadastru È™i Carte Funciară. Această realizare în comuna noastră a fost posibilă È™i datorită eforturilor salariaÈ›ilor de la primărie, în colaborare cu firma de cadastru.

Chiar dacă, la prima vedere, nu pare o lucrare de importanță majoră, luată în particular această oportunitate a venit în sprijinul fiecărui proprietar de pământ, care a fost scutit de plata lucrărilor de cadastrare, dar și de timpul care are fi trebuit alocat pentru a face demersurile necesare.

AnunÈ› pe această cale proprietarii de terenuri extravilane să-si ridice cărÈ›ile funciare de la primărie”,

a mai declarat primarul Viișoarei.
Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo