PreÈ™edintele Klaus Iohannis a decorat mai multe instituÅ£ii de învăţământ în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni. ÃŽn cadrul ceremoniei, È™eful statului a declarat că în spaÅ£iul public se discută prea puÅ£in despre învăţământ, punctând că este necesară dezvoltarea educaÅ£iei în baza unei viziuni ÅŸi a unei strategii pentru a evita „haosul legislativ sau reformele care se anulează reciproc la câţiva ani distanţă”, scrie Agerpres.
„Se discută încă prea puÅ£in despre învăţământ în spaÅ£iul public. TotuÅŸi, educaÅ£ia ÅŸi cercetarea sunt două domenii cheie care au contribuit semnificativ la desăvârÅŸirea Marii Uniri din 1918 ÅŸi continuă să aibă un rol important în modernizarea României. Mărturie în acest sens stă numărul mare de ÅŸcoli ÅŸi licee care îşi sărbătoresc centenarul“, a declarant preÈ™edintele, potrivit sursei citate.
El a subliniat că România se află în prezent într-un moment de cotitură similar cu cel existent la începutul secolului trecut.
„România s-a reintegrat în spaÅ£iul cultural ÅŸi politic european, iar globalizarea ne obligă să oferim elevilor noÅŸtri o pregătire comparabilă cu cea existentă în ţările dezvoltate de pe mapamond. Avem nevoie, din nou, de spiritul lui Spiru Haret ÅŸi de o susÅ£inere cât mai puternică a ÅŸcolii din partea clasei politice. DirecÅ£iile de reformă necesare pentru ÅŸcoala românească sunt clare, problemele cărora trebuie să le răspundă fiind vizibile în statistici ÅŸi în numeroase rapoarte interne ÅŸi internaÅ£ionale. Åžcoala trebuie să contribuie la prosperitate ÅŸi la reducerea inegalităţii, să formeze absolvenÅ£i pregătiÅ£i pentru piaÅ£a muncii ÅŸi cetăţeni activi în viaÅ£a comunităţii ÅŸi în viaÅ£a statului. Dezvoltarea educaÅ£iei în baza unei viziuni ÅŸi a unei strategii este necesară pentru a evita haosul legislativ sau reformele care se anulează reciproc la câţiva ani distanţă”, a mai spus ÅŸeful statului.
Klaus Iohannis: „Cercetarea trebuie să devină unul dintre pilonii de dezvoltare a României în al doilea său secol de existenţă”
Acesta a amintit că în ultimii doi ani a derulat proiectul „România educată” ÅŸi a implicat principalii actori din educaÅ£ie în procesul de a identifica fundamentele unei astfel de viziuni ÅŸi strategii. De asemenea, acesta a spus că odată cu intrarea al doilea său secol de existență, în România cercetarea trebuie să devină unul dintre pilonii săi de dezvoltare, deoarecere „viitorul nostru este legat de construirea unei economii ÅŸi a unei societăţi bazate pe cunoaÅŸtere”, a adăugat el.
Colegiului NaÅ£ional „Sfântul Sava” din municipiul BucureÅŸti – 200 de ani de la înfiinÈ›are
Astfel, cu prilejul aniversării a 200 de ani de la înfiinÅ£are, în semn de „apreciere pentru rezultatele de excepÅ£ie obÅ£inute în procesul de formare intelectuală ÅŸi umană a tinerelor generaÅ£ii, pentru promovarea calităţii învăţământului românesc”, ÅŸeful statului a conferit Ordinul “Meritul pentru ÃŽnvăţământ”, în grad de Mare OfiÅ£er, Colegiului NaÅ£ional „Sfântul Sava” din municipiul BucureÅŸti.
De asemenea, cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfiinÅ£are, în semn de „apreciere pentru rezultatele de excepÅ£ie obÅ£inute în procesul de formare intelectuală ÅŸi umană a tinerelor generaÅ£ii, pentru promovarea calităţii învăţământului românesc”, Iohannis a conferit: Ordinul „Meritul pentru ÃŽnvăţământ”, în grad de Comandor, Colegiului NaÅ£ional Pedagogic „Carol I” din municipiul Câmpulung, judeÅ£ul ArgeÅŸ; Colegiului NaÅ£ional „Ferdinand I” din municipiul Bacău; Colegiului NaÅ£ional „B.P. HaÅŸdeu” din municipiul Buzău; Liceului Tehnologic “Constantin Filipescu” din municipiul Caracal, judeÅ£ul Olt; Ordinul „Meritul pentru ÃŽnvăţământ”, în grad de OfiÅ£er, Åžcolii Gimnaziale „Åžtefan Luchian” din municipiul MoineÅŸti, judeÅ£ul Bacău; Åžcolii Gimnaziale „Ion Creangă” din municipiul Brăila; Åžcolii Gimnaziale „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” din municipiul Buzău; Åžcolii Gimnaziale din comuna Glodeanu SiliÅŸtea, judeÅ£ul Buzău; Åžcolii Gimnaziale „Horea” din comuna Cizer, judeÅ£ul Sălaj; Åžcolii Gimnaziale „Åžtefan cel Mare” din municipiul Alexandria, judeÅ£ul Teleorman.
Citește și: Eminescu: despre educație, lipsa de autoritate și golul moral
Cu prilejul aniversării a 100 de ani de la înfiinÅ£are, în semn de „apreciere pentru rezultatele de excepÅ£ie obÅ£inute în procesul de formare intelectuală ÅŸi umană a tinerelor generaÅ£ii, pentru promovarea calităţii învăţământului românesc”, ÅŸeful statului a conferit: Ordinul „Meritul pentru ÃŽnvăţământ”, în grad de OfiÅ£er, Liceului Teoretic „IndependenÅ£a” din municipiul Calafat, judeÅ£ul Dolj; Ordinul „Meritul pentru ÃŽnvăţământ”, în grad de Cavaler, Åžcolii Gimnaziale „Stolnicul Constantin Cantacuzino” din comuna Isvoarele, judeÅ£ul Giurgiu, ÅŸi Åžcolii Gimnaziale „Constantin Gerota” din municipiul Calafat, judeÅ£ul Dolj.
PreÅŸedintele Iohannis a mai conferit Ordinul „Meritul pentru ÃŽnvăţământ”, în grad de OfiÅ£er, Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din municipiul IaÅŸi cu prilejul aniversării a 80 de ani de la înfiinÅ£are, în semn de „apreciere pentru rezultatele de excepÅ£ie obÅ£inute în procesul de formare intelectuală ÅŸi umană a tinerelor generaÅ£ii, pentru promovarea calităţii învăţământului românesc”.
Åžeful statului a mai acordat Ordinul NaÅ£ional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler profesorului universitar doctor Ion Necoară ÅŸi Ordinul NaÅ£ional „Pentru Merit” în grad de Cavaler conferenÅ£iarului universitar doctor Lucian DrăguÅ£.
La ceremonie a participat și ministrul Educației, Liviu Pop.
Post-ul Klaus Iohannis: „Avem nevoie, din nou, de spiritul lui Spiru Haret” apare prima dată în Pedagoteca.
Articol original