La 16 ani, fiul Mihaelei Rădulescu nu este doar un elev model, care își face părinții mândri cu rezultatele sale de la școală, ci și un tânăr pasionat de sport, care a ajuns să arate ca Arnold Schwarzenegger. Ayan nu ratează nici o ocazie de a-și arăta mușchii pe rețelele de socializare. Mihaela Rădulescu ne-a vorbit despre fiul său, pe care încearcă să-l țină cat mai departe de lumina reflectoarelor.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Ayan Schwartzenberg urmează cursurile unui liceu din Monte Carlo, Monaco, iar după terminarea acestuia are de gând să meargă la o universitate prestigioasă. În urmă cu câteva luni, Ayan a reprezentat Republica Franceză într-un program al Universității Yale, unde a susținut o dezbatere despre substanțele interzise consumate de tineri și urmările pe care le implică.
Am fost curioase să aflăm mai multe despre el, iar Mihaela Rădulescu ne-a spus în VIVA! de octombrie ce mai face Ayan.
„Și pe băiatul meu încerc să-l țin cât mai departe de gurile rele, de viața publică, mai ales la vârsta asta. E tot ce am visat despre el, e bucuria mea supremă, e cea mai intensă și definitivă iubire pe care am simțit-o vreodată. Da, e adolescent, da, descoperă iubirea, da, îmi povestește tot și mă topesc de drag. Atât despre băiatul meu”, ne-a spus Mihaela Rădulescu.
Ayan a moștenit pasiunea pentru sport a mamei sale și face furori pe internet când postează fotografii la bustul gol. Însă, o domnișoară a reușit deja să-l cucerească și tânărul are ochi doar pentru ea.
Mihaela Rădulescu, mândră de fiul ei
Mihaela Rădulescu se declară foarte mândră de fiul său.
„Este o fericire pentru mine, am un copil bun. Ştiu, când mamele îşi laudă propriii copii sună ciudat, dar chiar am un copil bun. Un copil foate pasionat de şcoală, care ştie foarte bine ce vrea, iar chestia asta mă bucură foarte tare. Nu aş fi avut vreo problemă dacă ar fi fost nehotărât, fiindcă e firesc la vârsta asta, dar deocamdată pare hotărât să meargă pe cibernetică”, a mărturisit vedeta, recent.
Mihaela Rădulescu: „Am această problemă cu Ayan”
Mândră din cale afară de fiul său, Mihaela Rădulescu are, totuși, o nemulțumire legată de Ayan.
„Am această problemă cu el, eu vorbesc românește cu el, ca și toată familia mea. Dar, pentru că trăiește de opt ani în altă țară, unde se vorbește franceză și engleză, omul nu mai vrea să vorbească decât franceză și engleză”, a declarat Mihaela Rădulescu.
Articol original