Andreea Marin a anunțat recent că revine pe micul ecran, la TVR, postul la care a debutat cu celebra emisiune Surprize, Surprize. Acum, vedeta oferă câteva detalii despre noua emisiune ”Nu există nu se poate”.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Andreea Marin a semnat deja contractul cu Televiziunea Română și urmează să apară pe sticlă cât de curând. Vedeta a spus că i s-a propus să construiască un nou format cu care să revină „acasă’, la televiziunea națională.
Într-un interviu acordat PRO TV, Andreea Marin a vorbit despre noua emisiune pe care o va prezenta.
„E despre oameni adevărați, în toată puterea cuvântului. De astfel de oameni care să ne motiveze să ieșim din această zonă de umbră și deznădejde accentuată de pandemie avem nevoie! Oameni pentru care… nu exista nu se poate! Care află calea spre lumină și rezolvare, orice ar fi, se încăpățânează să vadă un licăr chiar și în cel mai aprig întuneric, oameni care pot când alții spun nu, oameni care sfințesc locul oriunde ar fi, fie că ajută alți oameni sau gătesc bine, curăță și spală imaculat, clădesc cu mâinile lor ceva durabil stârnind uimirea celorlalți, gândesc idei pentru alții de neimaginat, schimbă paradigme și idei preconcepute, oameni ca mine, ca tine, dar cu un strop de nebunie în plus, care-i scoate din mulțime.
Citește și: Cel mai nou cuplu de pe micile ecrane:Andreea Ibacka și Mihai Călin vor juca în serialul Adela
Oameni care nu s-au născut să devină geniali, dar au venit aici, printre noi, să lase ceva bun în urma. Oamenii potriviți la locul potrivit. Pe ei îi caut, să-i arăt lumii acoperite de aripa blazării, care are nevoie de motivație acum ca de aer, că se poate merge înainte. Îi caut să ne arate cum pot ei ce noi nu putem, cum văd ei ce noi nu vedem, unde găsesc în ei resurse să spună da, atunci când pentru restul lumii răspunsul este nu”, a spus Andreea Marin despre emisiune.
Andreea Marin, despre Adrian Brâncoveanu: „Am aflat cât putem clădi împreună”
De asemenea, Andreea Marin a vorbit și despre cât de bine se completează cu partenerul de viață, Adrian Brâncoveanu. Cei doi au lucrat împreună pe timp de pandemie și s-au înțeles de minune!
Citește și: Alexandru Arșinel, din nou pe masa de operație!La ce intervenție a fost supus actorul
„Da, ne asemănam în multe privințe! Ne place să trecem prin viață cu principii sănătoase, cu credință, omenie și seriozitate în tot ceea ce facem, dublând însă cu dragoste și bucurie ceea ce iese din mâinile noastre. În timpul pandemiei, am lucrat împreună, umăr lângă umăr, în Campania Prețuiește Viața și am descoperit noi valențe constructive ale relației noastre. Am aflat cât putem clădi împreună, a fost un sentiment minunat! Acum este însărcinat cu afaceri în Oman, dar ne revedem curând și abia aștept să continuăm să construim împreună„, a mai spus Andreea Marin pentru sursa citată.
Sursa foto: Facebook, Instagram
Articol original