Ținutul celor 100 de castele și conace, e sloganul sub care proprietarii din Covasna invită turiștii să le descopere povestea

„Trecutul are viitor”, partea a III-a. Investiția într-un castel a fost lozul câștigător tras de doi tineri corporatiști care au transformat o mică localitate din Covasna în comoară turistică.

Ținutul celor 100 de castele și conace e sloganul sub care proprietarii invită oamenii să le descopere casele de poveste.

Autoritățile noastre ar avea o șansă să pună în valoare aceste monumente prin Planul Național de Redresare și Reziliență care prevede investiții de peste 13 milioane de euro în reabiliatarea unor castele și crearea de rute turistice care să includă 30 de astfel de obiective.

Județul Covasna a înțeles de acum mai bine de 10 ani potențialul acestor clădiri de patrimoniu și a creat un brand turistic care aduce anual în județ, aproape 15 mii de turiști invitați să descopere ținutul celor 100 de conace și castele.

Castelul Daniel din Tălișoara  

Unul dintre cele mai vizitate este castelul Daniel din Tălișoara. Construit la jumătatea secolului al XVII- lea, de Daniel Mihaly, vice-căpitanul ținutului Trei Scaune și ambasador al principelui Transilvaniei.

Paula Herlo: “Aceasta este vechea poartă. Noi am avut șansa să primim cea mai căutată cameră. Scările sunt din secolul al 17-lea, când începe să se construiască acest castel. Camera 8 este specială pentru că aici o să găsim desenată pe pereți istoria ce s-a scris în urmă cu 400 de ani. Și iată-ne oaspeți într-o cameră unde descoperim picturi murale, dezvăluite în 2010, de actualii proprietari care au făcut cercetări că să poată să înceapă renovările.”

Familia Racz lăsa în urmă Capitala, în 2009. Dădeau viețile de corporatiști pe una la țară, pornind cu avânt spre un domeniu despre care nu știau nimic: turismul.

Attila Razc, proprietarul castelului: “Am primit o carte, am văzut imobilul, am venit și a ieșit din ea turism.”

Paula Herlo: O întâmplare că ați văzut castelul în carte?

Attila Razc: "Ne-am hotărât foarte repede și chiar dacă a fost un proces lung de cumpărare, de un an, în tot acest timp am știut și am dorit să devenim proprietari. Și după ce am cumpărat, istoricul de artă a spus că trebuie să facem cercetări în acest sens. Unii au zis, din sat, mai puțin de încredere, nu eram sigur că vorbesc pe bune, cândva era ceva pictat pe perete. Istoricul de artă a zis să încercăm și a fost chiar o surpriză.”

În anii 40, descendenții familiei Daniel au simțit greutatea vremurilor ce urmau să vina așa că, au vândut castelul chiar înainte de naționalizare, unor oameni din sat.

Balaszi Gabor, fost proprietar: “A fost luat ca sediu CAP-ului nou înființat și a trebuit ca să plecăm din clădire.”

După 11 ani de procese, fiul a recăpătat castelul, dar n-a avut bani să-l întrețină. Așa că l-au vândut soților Racz cu 100 de mii de euro. Ne-au spus povestea chiar ei, în urmă cu șapte ani, în ziua în care au deschis larg porțile castelului pentru turiști.

La început au investit 400 de mii de euro, jumătate provenind din fonduri europene. În ultimii ani au mai adăugat încă 600 de mii, dar trăgând linie, sunt pe profit. Și din punct de vedere financiar, dar mai ales personal. Copiii cresc liberi pe domeniul casteului pe care se chinuiesc, acum, să-l refacă ca-n fortografiile de epocă.

De la ultima noastră vizită au mai cumpărat teren în jurul proprietății și o anexă, numită Castelul Mic, devenită restaurant și zonă de relaxare.

Un IT-ist și o consultantă în marketing au dat lovitura în turism  

O noapte de cazare costă în jur de 100 de euro. Castelul a avut vizitatori și în pandemie.

Attila Racz: “Am trecut de 600 mii de euro cifre de afaceri și profitabilitate, un grad de ocupare de 45% în pandemie ne-a ajutat. Noi, în principiu, nu vrem să fie foarte multă lume și cam la 45% e foarte confortabil, asta înseamnă weekend-uri pline. Cine vine aici, nu vine pentru lucruri din zonă, ci ca să stea aici. Este un pic altfel.”

În Covasna, există 11 castele, iar opt dintre ele sunt în proprietate privată după ce au fost revendicate de moștenitori. Unul dintre ei este Elemer Jancovich Besan care, după 16 ani de procese cu statul român s-a mutat în castel, după ce a făcut funcțională o aripă a clădirii. Instituția de cultură care a avut sediu acolo până la retrocedare, a luat la plecare tot.

Contele Elemer Jankovich Besan, proprietarul castelului: “Nu există încălzire. A fost distrus sistemul când instituția care a stat aici a luat boilerul. Toate țevile sunt în pereți, nu știm care sunt stricate și care nu. Când au luat boilerul, au distrus funcționalitatea casei.”

Clădirea a fost construită în 1773 și a fost adusă la forma actuală de baronul Bela Szentkerestey, la sfârșitul secolului al 19-lea , după căsătoria cu Maria Florescu Bibescu, fiica fostului Ministru al Apărării.

Contele Elemer Jankovich Besan, proprietarul castelului: “Tatăl meu avea origini ungurești. Familia a plecat în timpul războiului. Tatăl meu a plecat în Africa, iar mama era diplomat portughez și mereu am auzit despre rudele nebune din România. Stră-unchiul meu, Bela Szentkerestay, a fost prefect și auzeam că avea ca animal de companie un măgar și chiar am o fotografie. Auzeam tot timpul aceste povești și aveam mereu în minte că, într-o zi, ne vom întoarce.”

După război, în castel au funcționat un orfelinat, o școală de inginerie agricolă și CAP. Din 1982 a devenit reședința de vânătoare a lui Ceaușescu, an în care interioarele sunt modificate pe gustul familiei prezidențiale. Pentru aceste investiții, statul român a chemat recent în instanță moștenitorii că să le ceară peste un milion de euro.

Contele Elemer Jankovich Besan, proprietarul castelului: “Voi argumenta spunând că ce au făcut acestei case, folosind beton, de fapt au făcut mai mult rău, decât bine. Uite calitatea: în spate e doar MDF, aceasta e de asemenea ieftină. Arată luxos, dar nu e."

Elemer Jankovich știe că procesele îl țin departe de finanțările neramburasibile și caută soluții sau chiar parteneri care să-l ajute să restaureze bijuteria arhitecturală de la Arcuș și parcul dendrologic care se întinde pe 9 ha. Studenții de la Facultatea de Geografie din Brașov au fost invitați pe domeniu să facă cercetări.

Institutul Național al Patrimoniului are un buget de 2 milioane de lei pe an din timbrul plătit de organizatorii de evenimente și finanțează proiecte pentru monumente cu condiția să fie în litigiu.

Ștefan Balici, directorul Institutului Național al Patrimoniului: “De fapt, pierdem cu toții. Pierde și statul, acolo neîntâmplându-se nimic, nu se plătesc impozite și nu mai spun că, patrimoniul cultural e definit ca o sferă de interes public. Trebuie să-și calibreze acțiunile prin acest interes public, declarat prin lege. Și atunci interesul public e că, nu este o situație benefică pentru absolut nimeni.”

În foarte multe cazuri, statul e chiar piedica pusă în ușă marilor castele ținute departe de ochii lumii. Un studiu Innocastel spune că, la fiecare euro investit într-un castel, se întorc trei în comunitate. Iar dovada cea mai bună e povestea pe care contele Kalnoky o scrie la Micloșoara.

Contele Tibor Kalnoky: “Castelul a fost construit în 1658 de Kalnoky Istvan, în forma pe care o vedeți, după aceea Kalnoky Samuel, el a fost cancelarul Transilvaniei în Viena și a văzut palatele cu decorațiuni și avem documente că el a trimis din Viena meșteri de stucatură de decorațiuni pentru a face ceva asemănător și ce vedem acum sunt decorațiunile din 1700 făcute de meșteri din Viena.”

Când s-a întors în țară după revoluție, castelul era în proprietatea primăriei.

Familia Kalnoky vânduse proprietatea ministrului de finanțe din guvernul Octavian Goga  

Contele Tibor Kalnoky: “În 40 a fost chiar vândut și moștenitorii familiei au revendicat prea târziu. Au revendicat pădurile și câmpurile și au vândut imediat.”

Ca să-l restaureze, contele Kalnoky a încheiat cu primăria Baraolt un contract de concesiune pe 50 de ani.

Contele Tibor Kalnoky: “Suntem o familie de secui foarte vechi, dar acum 300 de ani am mers în Vest, lângă Casa Regală a Habsburgilor și din această cauză a fost întotdeauna o lege că trebuie să rămână unde sunt rădăcinile și asta nu a fost posibil în era comunistă și am venit înapoi când s-a putut. Noi am căutat surse de finanțare, am lucrat 10-15 ani pentru planuri, cercetări arheologice, pentru lucruri de urgență."

Reabilitarea a făcut-o în mare parte cu fonduri norvegiene, dar și fonduri proprii. Nota de plată finală a fost de un milion de euro.

Contele Tibor Kalnoky: “Eu am investit bani grei într-un obiect de patrimoniu pe care nici nu-l dețin. Nu sunt proprietar.”

În castel e acum Muzeul Vieții Transilvănene. Ani de zile, contele și soția lui au căutat obiecte care să amintească de vremurile trecute. Au găsit inclusiv un obiect prețios făcut exact în fabrica de sticlă a familiei. Azi, mii de turiști ajung pe domeniul castelului.

Prințul Charles, oaspete al castelului  

Pentru că primeau vizite ale prietenilor din străinătate, au mai cumpărat o casă pentru oaspeți, pe care au restaurat-o respectând tradițiile locului. Prințul Charles i-a fost oaspete și de aici până la a deveni proprietar al unor case în satele vecine, n-a fost decât un pas. Pe toate le administrează contele Kalnoky.

Contele Tibor Kalnoky: “Noi cumpăram case și le restaurăm pentru turism și avem angajați. Înainte de Covid am avut mai mult de 30 de angajați. În Micloșoara am 10 case, împreună cu prințul Charles șase și la Valea Cristului, doar castelul.”

Acolo unde vezi oameni lucrând în case vechi, știi că în curând vor intra turiști. Contele își dorește ca prin investițiile în zonă să țină tinerii în sat. Să nu mai plece. Să le cultive gustul pentru frumosul în care s-au născut și au crescut: satul secuiesc.

Contele Tibor Kalnoky: “Noi nu am investit în turism. Noi am investit în cultura noastră și de acolo s-a dezvoltat o atracție pentru musafiri și au venit și au găsit ceva care nu are niciun caracter comercial, niciun caracter pentru a face bani. Veniți într-un loc îmbibat de istorie locală.”

Cuvintele contelui Kalnoky sunt, de fapt, esența întregii povești pe care România ar trebui să o scrie în jurul sutelor de conace și castele. Să investim în cultura acestui popor, să învățam de la istorie, să ne plecăm în fața ei și să o deschidem lumii spre a fi descoperită.

Milioanele de euro ale Uniunii Europene ajung la noi doar dacă oamenii statului vor asta. Dacă scriu proiecte, dacă nu mai pun bețe în roate moștenitorilor, dacă înțeleg că dincolo de bugete, cheltuieli și profit, câștigul stă în salba de nestemate lăsată de înaintașii noștri pentru că e păcat să o lăsăm să dispară.

Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original