Showing posts with label girafa. Show all posts
Showing posts with label girafa. Show all posts

Girafe pitice, găsite pentru prima dată în sălbăticie

În timp ce analizau niște fotografii cu o populație de girafe din Parcul Național Murchison Falls, Uganda, un grup de cercetători a observat ceva neobișnuit. Una dintre girafele sălbatice părea puțin diferită de celelalte, având picioarele mult mai scurte, în ciuda faptului că arăta a avea un corp de subadult. Apoi, în timpul unor cercetări similare în Namibia, au văzut o a doua girafă sălbatică cu anomalii morfologice similare.

Puii de girafă se maturizează între trei și șase ani, iar despre această a doua girafă se crede că s-a născut în 2014, ceea ce înseamnă că animalul ar fi trebui să prezinte lungimea picioarelor unui adult.

Cercetătorii cred că ambele girafe sunt afectate de o afecțiune similară cu displazia scheletică (un termen folosit pentru o serie de condiții care afectează lungimea membrelor, inclusiv nanismul).

Girafele adulte, în funcție de populațiile din care provin, au o înălțime cuprinsă între 4,6 până la 6,1 metri, iar măsurarea lor nu este o sarcină ușoară pentru specialiști, mai ales pentru că nu vor să le petrube din mediul lor deoarece le-ar putea afecta comportamentul sau chiar supraviețuirea.

Măsurătorile moderne au arătat că girafele erau mai scunde

Pentru a depăși această situație, a fost dezvoltată o metodă de măsurare a elefanților numită fotogrammetrie care este folosită și în cazul altor animale, precum girafele. Tehnica utilizează un telemetru cu laser pentru a măsura distanța dintre caracteristicile de interes. Prin măsurarea distanței dintre pixelii digitali din fotografie și compararea lor cu dimensiunea reală a caracteristicii punctului central, se pot efectua măsurători precise din fotografii cu animale mari, inclusiv girafele.

Folosind această tehnică, cercetătorii au reușit să stabilească faptul că cele două girafe care păreau neobișnuit de scunde difereau, într-adevăr, față de înălțimea medie a fiecărei populații de girafe.

Girafa din Uganda avea o falangă (segmentul osos cel mai de jos al piciorului) care avea aproximativ aceeași lungime cu cea a semenilor săi, însă această parte a piciorului era semnificativ mai scurtă la girafa namibiană, fiecare măsurând 21,2 centimetri, respectiv 15,8 centimetri. Ambele animale aveau dimensiuni metacarpiene și radiale sub medie.

Interesant este faptul că girafa ugandeză a compensat o parte din statura sa scurtă cu dimensiunea gâtului care era puțin mai lungă decât cea a unei girafe subadulte, de aproape 1,5 metri, comparativ cu cea normală de 1,4 metri. La acest aspect, girafa namibiană a fost din nou sub medie, potrivit IFLScience.

Primele cazuri de displazie scheletică la girafe

Autorii cercetării au descris că a fost prima dată când acest tip de displazie scheletică a fost raportată la girafele sălbatice și, după ce au vorbit cu unii specialiști din grădinile zoologice, nu pare să fi fost raportat niciun caz nici la animale captive. Cât de obișnuită este această situație în natură este greu de dedus din sondajele fotografice, iar o cercetare în acest sens este destul de dificil de realizat.

Faptul că până acum nu au mai fost raportate astfel de situații, inclusiv în grădinile zoologice, indică totuși că este probabil să fie cazuri destul de rare.

Cercetătorii nu pot să stabilească cu exactitate de ce aceste două animale nu au picioarele atât de lungi precum celelate girafe. „Speculăm că aceste displazii scheletice pot fi asociate cu anumite tulburări genetice, deoarece apariÈ›ia displaziei scheletice este adesea înrădăcinate în etiologii moleculare”, a afirmat co-autorul cercetării dr. Michael B Brown, biolog de conservare al Giraffe Conservation Foundation.

Acesta a amintit că populația de girafe din Parcul Național Murchison Falls din Uganda s-a redus semnificativ la sfârșitul anilor 1980, ca urmare a tulburărilor civile și braconajului. Ulterior, numărul girafelor a început să crească, ajungând în prezent la peste 1.500 de indivizi.

Cercetarea a fost publicată în revista BMC Research Notes și este prima care descrie girafe pitice cu această afecțiune, descoperite în sălbăticie.

Vă recomandăm să citiți și:

10 lucruri inedite pe care trebuie să le ştii despre girafe

De unde provine modelul pătat de pe blana girafelor şi care este rolul lui

Girafele ÅŸi elefanÅ£ii din Africa au fost ”surprinÅŸi” de zăpadă

Secretul genetic al girafei, cel mai faimos şi graţios gigant al savanei Africane, a fost elucidat

Articolul Girafe pitice, găsite pentru prima dată în sălbăticie apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo