Guvernul țării vecine a adoptat o Ordonanță de Urgență, care prevede în mod expres necesitatea apostilării actelor oficiale străine depuse de solicitanții de cetățenie.
În aceste condiții, candidatul trebuie să obţină apostila pe actele civile de la autoritatea emitentă.
Apostilarea, procedură prevăzută de Convenţia de la Haga din 1961, certifică de fapt un document ca fiind original, emis şi semnat de o persoană autorizată, conform procedurilor legale.
Apostila se aplică pe actul original sau pe traducerea lui legalizată de către autorităţile sau reprezentanţii legali ai ţării emitente.
De asemenea, noua legislaţie din România prevede procedura de comunicare online în cazul solicitărilor pentru cetățenie română.
Potrivit unui raport publicat în primăvară de Ministerul Justiției de la București, fiecare al patrulea moldovean deține cetățenia română.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original