Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID a anunţat miercuri, 1 septembrie, că 11.017 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. Numărul este în scădere față de ziua precedentă, când au fost imunizate peste 12.000 de persoane.
Dintre persoanele vaccinate în ultimele 24 de ore, 7.951 au făcut prima doză, iar 3.066 s-au prezentat pentru rapel.
În total, de la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate 5.258.814 persoane cu prima doză, iar 5.142.278 au primit schema completă.
Vaccinul Johnson&Johnson, administrat în doză unică, a fost ales de 5.041 de persoane. În ultimele 24 de ore au fost folosite și peste 5.000 de doze de vaccin Pfizer, 2.849 ca primă doză și 2.893 pentru rapel.
Nicio persoană nu a ales să primească prima doză de AstraZeneca, în timp ce 24 s-au prezentat la rapel.
Au fost înregistrate în ultimele 24 de ore și două reacții adverse, una de la Pfizer și una la AstraZeneca.
Tabel situatie vaccinari_01.09.2021Rata vaccinării rămâne scăzută în România, în condițiile în care numărul infectărilor continuă să crească. Miercuri, 1 septembrie, au fost raportate aproape 1.450 de cazuri noi de COVID și aproape 300 de pacienți COVID la Terapie Intensivă.
Numărul de persoane vaccinate în ultimele șapte zile:Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original