Showing posts with label incepand din 2021. Show all posts
Showing posts with label incepand din 2021. Show all posts

GTC utilizeaza energie verde in toate cladirile din Romania,...



GTC utilizeaza energie verde in toate cladirile din Romania, incepand din 2021
GTC, unul dintre cei mai importanti dezvoltatori imobiliari din Europa Centrala si de Est, a anuntat ca, incepand cu 2021, utilizeaza surse de energie regenerabila pentru intreg portofoliul din Romania. Energia verde, care alimenteaza cladirile de birouri dezvoltate de companie pe plan local, este certificata prin garantii ale surselor de provenienta. Acest demers face parte din angajamentul Grupului de a asigura surse de energie accesibila si curata in toate proiectele sale din Europa. O alta etapa a strategiei GTC de a proteja mediul se concentreaza pe imbunatatirea calitatii proprietatilor sale, prin obtinerea celor mai importante certificari de pe piata.

Portofoliul romanesc al GTC cuprinde proiecte emblematice de birouri situate in zone cheie ale Bucurestiului: City Gate, Cascade Office Building, Premium Plaza si Premium Point. Toate aceste cladiri utilizeaza acum electricitate obtinuta din surse regenerabile, ceea ce face parte din strategia Grupului de reinventare sustenabila a portofoliului sau, care urmareste atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabila, conform Agendei 2030 a Natiunilor Unite. Totodata, GTC este primul dezvoltator din Europa Centrala si de Est care si-a publicat raportul de ESG (guvernanta in domeniile mediului inconjurator, implicare sociala si corporativa), sintetizand cei 25 de ani de activitate a grupului pe cele sase piete imobiliare in care este prezenta.

„Imbunatatirile aduse portofoliului romanesc nu vor fi cu siguranta ultimele. Sursele regenerabile de energie reprezinta viitorul nu numai in industria noastra, ci si pentru economia globala si pentru mediu. Inverzirea tuturor cladirilor noastre face parte din strategia noastra de dezvoltare si crestere. Este de maxima importanta pentru noi sa luam in considerare nu numai afacerea pe care o derulam, ci si modul in care activitatea noastra poate aduce beneficii mediului si comunitatilor in care se afla proiectele GTC”, a declarat Ziv Gigi, director general al operatiunilor GTC din Romania.

Energia accesibila si curata este unul dintre cele 10 obiective de dezvoltare de business incluse in Raportul ESG al GTC, motiv pentru care compania se axeaza pe implementarea surselor de energie verde in toate proiectele sale. Totodata, actiunea climatica este un pilon al acestei strategii, GTC concentrandu-se pe furnizarea de cladiri sigure, durabile si ecologice. Aceasta directie a devenit si mai importanta, in ultimii ani, in lumina crizei climatice, si a fost implementat un nou set de imbunatatiri in toate proiectele GTC, inclusiv in cele situate in Romania.


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE. Cititi aici articolul original.
November 22, 2021 at 11:24PM
© all rights reserved
made with by templateszoo