Showing posts with label investiţii. Show all posts
Showing posts with label investiţii. Show all posts

Zeci de obiective de interes public din Dâmbovița, afectate de ploile din ultima perioadă

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița a aprobat, astăzi – 9 iulie 2021, lista obiectivelor de interes public afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase din ultima perioadă.

Trebuie acum că unitățile administrativ-teritoriale să inițieze demersuri pentru accesarea subprogramului „Lucrări în primă urgență”, cuprins în Programul național de construcții de interes public sau social, derulat la nivelul Companiei Naționale de Investiții, urmând ca finanțarea lucrărilor să se facă din fonduri ale Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

 

Articol original

Fond internațional de investiții, interesat să dezvolte proiecte în Dâmbovița

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a întâlnit, astăzi – 22 iunie 2021, cu Isfahan Doekhie – administratorul companiei Management Services BLISS și Iulian Mareș – președintele Asociației Balkan Development Support, cu care a dezbătut perspectiva ca un fond internațional de investiții, specializat în domeniile agriculturii și industriei alimentare, să realizeze în Dâmbovița un astfel de proiect, cu aport de expertiză din partea unor companii olandeze.

„Am apreciat deschiderea cu care președintele CJ Dâmbovița a întâmpinat propunerile noastre și faptul că am descoperit o preocupare sinceră din partea dânsului pentru dezvoltarea economiei locale. Le mulțumim mult tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei prime întâlniri și sperăm să revenim curând cu vești bune”, a precizat Iulian Mareș.

Articol original

iBani. Top 5 principii pentru investiţii de succes

Oricine poate deveni investitor, dacă este dispus să economisească lunar chiar şi sume mici, cum ar fi 50 de lei.

Nu există o reţetă anume pentru investiţii de succes, garantate, dar sunt câteva reguli pe care le puteţi aplica pentru a vă mări şansele de câştig, de exemplu pentru venituri suplimentare la pensie, pentru studiile copilului său orice alt obiectiv costisitor.

Potrivit Asociaţiei Administratorilor de Fonduri, printre principiile de bază se numără:

1. Investim pentru viitor, nu pe termene scurte.

2. Volatilitatea este normală. Nu trebuie să te panichezi. Nu există o piață numai pe creștere, iar scăderile din piață reprezintă oportunitate.

3. Rămâi consecvent! Trebuie să te gândești că investești pe termen lung și nu faci speculații.

4. Capitalizarea câștigului face miracole. Reinvestește câștigurile din investiții dacă nu ai nevoie de ele!

5. Diversifică! Nu pune toate ouăle într-un singur coș! E posibil ca unele investiții să scadă, altele să crească.

Despre toate aceste acestea a vorbit Aurel Bernat, Director General BT Asset Management, membru în board-ul Asociaţiei Administratorilor de Fonduri, în cadrul emisiunii iBani.

Ştefana Todică: Cel mai bine este să începi să investeşti cât mai devreme. Care sunt regulile de care e bine să ţinem seama?

Aurel Bernat: ”Cred că principiul cel mai important pe care l-ai enunţat este unul de actualitate, mai ales dacă ne gândim la faptul că mulţi dintre noi avem copii sau începem să avem copii, e bine să ne gândim inclusiv la ei, dar în special la noi. Şi revin la subiectul acesta, cred că faptul că economisim de la o vârstă fragedă e important. Pentru toţi, în general, pentru că ne formăm o deprindere şi devenim după aceea, dintr-o obişnuinţă, devenim setaţi pentru a economisi şi a învesti. Deja când vorbim despre astfel de plasamente e bine să ne gândim la viitor. În primul rând, nu facem investiţii de termen scurt, acelea le-am putea numi speculaţii, în general plasăm pe termen lung şi având nişte planuri care pe care dorim să le îndeplinim. Asta ar fi, din punctul meu de vedere, primul lucru pe care l-aş sugera: gândire de termen lung. După acest aspect mai avem de bifat, printre care faptul că e bine să ne obişnuim cu volatilitatea pe care o poate avea o piaţă. Trebuie să ne obişnuim că niciun lucru nu este absolut sigur şi nu putem fi convinşi de o direcţie anume pe viitor”.

Ştefana Todică: Am văzut acum, în pandemie, acest fenomen, poate mai mult decât de obicei.

Aurel Bernat: ”Aşa e, dacă ne păstrăm calmul, care reprezintă un alt atu al investiţiilor bine făcute, cele două merg împreună: volatilitatea care poate exista în piaţă, respectiv păstrarea calmului pe termen lung. Şi de fapt toate acestea ne duc la o concluzie, că e bine să facem investiţii relaxate. E un subiect la care noi, Asociaţia Administratorilor de Fonduri, revenim mereu pentru că îţi poţi păstra calmul investițional în toate momentele, inclusiv de volatilitate şi de pierdere, dacă nu eşti sub o anumită formă de stres. E un lucru important pentru toţi: să facem acele investiţii care ne plac, ne convin şi cu care suntem confortabili”.

Un alt subiect la care trebuie să fim atenţi este capitalizarea câştigurilor, pentru că a ţine banii doar strânşi într-un cont curent sau pe un cont de economii cu o dobândă modestă nu reuşim să punem banii respectivi în mişcare. În schimb, dacă plasăm inteligent: fonduri de venit fix, mixte, cele de acţiuni, putem atinge nişte randamente mai bune decât depozitele bancare, în medie, iar această capitalizare a câştigului pe termen lung, uitându-mă la următorii 5-10-15 ani îşi vor aduce roadele prin creşterea soldului investiţional.

Articolul a fost preluat de aici.

© all rights reserved
made with by templateszoo