Showing posts with label jandarmi. Show all posts
Showing posts with label jandarmi. Show all posts

Comandantul jandarmilor din Teleorman s-a pensionat

Comanda Inspectoratului de Jandarmi JudeÈ›ean Teleorman È™i adrapelul de luptă au fost preluate, astăzi – 15 iulie 2021, de col. Mihăilescu AniÈ™or Remus – prim adjunct, odată cu trecerea în rezervă, la împlinirea vârstei standard de pensionare, a col. Tîrlie Radian LaurenÈ›iu – cel care a condus unitatea timp de 9 ani. A fost prezent […]Articol original

Iată ce pățești dacă duci gunoiul la pădure!

În această după-amiază, o patrulă din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș, în timp ce executa o misiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice pe teritoriul comunei Dobrești, a depistat un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitate, care se deplasa pe un drum forestier cu un atelaj încărcat cu gunoi menajer.

Gospodarul apucase să arunce o parte a deșeurilor, iar la vederea jandarmilor a încercat să părăsească zona, fiind imediat oprit.

Pentru fapta sa, jandarmii i-au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei. Totodată, cetățeanul a fost obligat să strângă tot ce aruncase în pădure.

În același interval, militarii au mai depistat un bărbat din comuna Beleți-Negrești, care se folosea de un vehicul motorizat pentru a transporta deșeuri rezultate din construcții. La momentul interceptării de către jandarmi, bărbatul aruncase o parte a deșeurilor pe malul râului Cârcinov, fapt pentru care a fost sancționat contravențional și obligat să aducă terenul în starea inițială.

Articol original

Nu renunța la masca de protecţie! Este în continuare obligatorie și pe stradă

Jandarmii din Dâmbovița au derulat zilnic misiuni de verificare a respectării măsurilor anti-COVID în mijloacele de transport în comun, pieţe și parcuri, precum și în ceea ce priveşte circulația persoanelor în intervalul orar 23:00-05:00. Acțiunile au fost derulate alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, sub autoritatea Instituției Prefectului. Săptămâna trecută, au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.750 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

„AcÅ£iunile informativ-preventive vor continua, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. Scopul acestora este de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecÅ£ie sanitară, pentru prevenirea È™i limitarea îmbolnăvirilor.

Pentru siguranÈ›a dumneavoastră È™i a celor din jur, vă reamintim faptul că este important să purtaÈ›i masca de protecÈ›ie, astfel încât să acopere nasul È™i gura, să respectaÈ›i măsurile de distanÈ›are fizică, izolare È™i carantină adoptate de autorități”, se precizează într-un comunicat remis de IJJ DâmboviÈ›a.

Articol original

Daruri de Moș Nicolae din partea jandarmilor pentru prahovenii nevoiași

Un gest de suflet făcut de jandarmii prahoveni, astăzi, înaintea zilei de Moș Nicolae. Militarii s-au mobilizat și au mers la mai multe familii nevoiașe, pentru a le aduce un strop de bucurie în suflet, reușind să distribuie copiilor dulciuri, jucării și îmbrăcăminte.

„Vom continua cu astfel de acÅ£iuni È™i sperăm să fie considerate un îndemn pentru cât mai multe persoane dornice să vină în sprijinul celor care au atât de multă nevoie”, se precizează într-un comunicat remis de Inspectoratul JudeÈ›ean de Jandarmi Prahova.

 

Articol original

Aproape 1.000 de polițiști, jandarmi, cadre ISU și polițiști de frontieră păzesc secțiile de votare. Vor fi echipe speciale de intervenție!

COMUNICAT…

”Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. din judeÈ›ul Vaslui, angrenate în organizarea È™i desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administraÈ›iei publice locale din 27 septembrie, au luat toate măsurile, potrivit competenÈ›ei, pentru asigurarea unui climat de liniÈ™te È™i siguranță publică.

Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum și un mod de acțiune corect și echidistant al efectivelor implicate.

PoliÈ›iÈ™tii din cadrul Inspectoratului de PoliÈ›ie JudeÈ›ean Vaslui, alături de reprezentanÈ›ii celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul JudeÈ›ean de Jandarmi Vaslui, Inspectoratul pentru SituaÈ›ii de Urgență „Podul ÃŽnalt” al JudeÈ›ului Vaslui, Serviciul Teritorial al PoliÈ›iei de Frontieră Vaslui, precum È™i alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecÈ›ie, ordine È™i siguranță publică, la secÈ›iile de votare, precum È™i în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Măsurile de pază și protecție instituite la locațiile secțiilor de votare presupun prezența efectivelor pentru a preveni apariția unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.

Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine È™i siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiÈ›ii.

Astfel, în perioada 26-27 septembrie a.c., 733 de efective, dintre care 174 de polițiști, 176 de jandarmi, 172 de reprezentanți I.S.U. și 205 polițiști de frontieră, vor asigura paza și protecția a 536 de secții de votare, din totalul celor 542 ce s-au constituit pe raza județului Vaslui, iar pentru restul secțiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I. (polițiști din cadrul Biroului Județean pentru Imigrări Vaslui, Biroului Județean Poliție Transporturi Vaslui și Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Vaslui).

Duminică, 27 septembrie a.c., peste 120 de polițiști și peste 100 de jandarmi (din care 20 ai Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău) vor asigura măsuri de ordine și liniște publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Pentru intervenția efectivă la eventuale incidente, polițiștii angrenați în paza și protecția secției de votare vor fi sprijiniți, la solicitare, de patrulele de poliție aflate în dispozitivul curent de intervenție, care își vor desfășura activitatea în zonă.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, peste 60 de polițiști, 50 de jandarmi și 50 de polițiști de frontieră vor fi constituiți în echipe operative, inclusiv luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști.

Până la repartizarea buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, personalul M.A.I. va efectua misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.

ÃŽn ziua procesului electoral, Inspectoratul de PoliÈ›ie JudeÈ›ean Vaslui va avea în responsabilitate 174 de secÈ›ii de votare, constituite în 169 de locaÈ›ii, unde vor fi prezenÈ›i 174 de poliÈ›iÈ™ti, Inspectoratul pentru SituaÈ›ii de Urgență „Podul ÃŽnalt” al JudeÈ›ului Vaslui va avea în responsabilitate 160 de secÈ›ii de votare dispuse în 77 de locaÈ›ii, unde vor fi prezenÈ›i 172 de pompieri, Inspectoratul de Jandarmi JudeÈ›ean Vaslui va avea în responsabilitate 88 de secÈ›ii de votare dispuse în 88 de locaÈ›ii, unde vor fi prezenÈ›i 176 de jandarmi, iar Serviciul Teritorial al PoliÈ›iei de Frontieră Vaslui va avea în responsabilitate 114 secÈ›ii de votare dispuse în 113 locaÈ›ii, unde vor fi prezenÈ›i 205 de poliÈ›iÈ™ti de frontieră.

Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.

Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

172 de pompieri asigură desfășurarea în bune condiții a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale.

Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.

De asemenea, specialiÈ™tii Inspectoratului pentru SituaÈ›ii de Urgență „Podul ÃŽnalt” al JudeÈ›ului Vaslui au desfășurat activități de instruire pe linia prevenirii situaÈ›iilor de urgență cu preÈ™edinÈ›ii secÈ›iilor de votare, precum È™i recunoaÈ™teri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor È™i gestionarea eventualelor intervenÈ›ii de urgență.

Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din 27 septembrie 2020, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.

https://www.mai.gov.ro/alegeri-locale-2020/

În acest context, pentru prevenirea unor evenimente negative, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială.

SesizaÈ›i orice încălcare a legislaÈ›iei la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!”

Articol original

Sancţiuni pe drumuri de munte pentru transportatorii de lemne

Jandarmii argeşeni au luat la puricat transporturile de material lemnos care se desfăşoară în zona de munte. Militarii de la Postul Arefu au verificat mai multe autocamioane încărcate cu lemn, aparţinând unor societăţi comerciale, dar şi unor persoane fizice.

Controlul, evident, s-a soldat cu aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, 7 la număr, a căror valoare a fost de 8.000 de lei. De asemenea, au confiscat 3 metri cubi de molid, buşteni pentru gater, 1,7 metri cubi de cherestea de stejar şi 0,40 metri cubi de cherestea tivită, în valoare totală de 1.600 de lei.

Sursa foto: IJJ ArgeÈ™

Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo