INCREDIBIL… Se anunță o ședință cu scântei, astăzi, la Consiliul Județean, mai ales că se aleg vicepreședinții cu care va lucra Dumitru Buzatu, în următorii patru ani. Spunem că va fi o ședință cu scandal, pentru că aceste două posturi de vicepreședinte au trezit ambiții nemăsurate la unii politicieni de duzină, ajunși dintr-o dată persoane importante, care pot schimba soarta județului, își închipuie ei…
Lupta, inițial, urma să se dea între doi politicieni cu vechime. Ciprian Trifan (PSD) și Dan Marian (ALDE) erau numele care se vehiculau încă din campanie pentru cele două funcții de vicepreședinte. Cum altfel, câtă vreme PSD are 14 mandate, iar ALDE are 3 mandate. Cu votul lui Buzatu, alianța PSD-ALDE are 18 mandate, deci o majoritate la limită.
Dar, surpriză! Pe turnantă a apărut și numele lui Emil Dorin, un politician din vechea gardă ALDE, care nu a făcut nimic în mandatul trecut, în afară de a ridica mâna la ședințe. Nicio intervenție, nicio idee, nimic, în mandatul 2016-2020. Acum, ajuns consilier județean PRO România, printr-un neverosimil scor electoral de 5%, ce s-a gândit Dorin? Că nu i-ar strica postul de vicepreședinte.
Foc și pară, mai ales că ALDE a fuzionat cu PRO România, Emil Dorin a mers la Victor Ponta, președintele PRO România, și a bătut cu pumnul în masă: „Șefu’, eu trebuie să fiu vicepreședinte, nu cei de la ALDE. Noi avem două posturi, putem să-l obligăm pe Buzatu să ne dea nouă funcția”. Nu știm foarte sigur ce i-a răspuns Ponta, însă avem informații că Dorin va încerca să pună mâna pe al doilea post de vicepreședinte, în dauna lui Ciprian Trifan. Slabe speranțe, însă interesant tupeul acestui politician…
Vom vedea cine va câștiga acest război de la Consiliul Județean și cine va ieși șifonat din acest teribil scandal pe funcții.
Articol original