Lucian Bode, ministrul interimar al Justiției, a susținut joi prima conferință de presă de la preluarea mandatului. Bode, care este și ministru al Afacerilor Interne, a declarat că va aviza programul Anghel Saligny, cel care a băgat coaliția în criză.
„Am acceptat să preiau interimatul pentru maxim 45 de zile, mânat de dorința de a face ca această structură fundamentală în arhitectura statului român să funcționeze. Sunt un om al dialogului, al echilibrului și am venit aici cu încredere. Cunosc o parte din problematica Ministerului Justiției din perspectiva unor poiecte comune”, a transmis Lucian Bode, ministrul interimar al Justiției, în prima conferință de presă.
Bode a numit apoi prioritățile sale ca ministru al Justiției.
„În primul rând, în ceea ce privește planul național de investiții Anghel Saligny, acest proiect a fost dezbătut în primă lectură, în urmă cu trei săptămâni în Guvern, și așa cum rezultă din primele discuții pe care le-am avut cu specialiștii, cunoscând subiectul în linii mari, în această seară ne vom consulta cu echipa de la Ministerul Dezvoltării și cu siguranță voi aviza acest proiect”, a transmis Lucian Bode.
Programul ”Anghel Saligny” privind alocarea de fonduri în valoare de 50 de miliarde de lei comunităţilor locale, se află la originea scandalului din coaliţie care a culminat cu demiterea lui Stelian Ion.
„De asemenea, vreau să lămurim un lucru, apropo de modul în care se avizează proiectele la Ministerul Justiției și nu numai. Procedura de avizare este de natură tehnică și așa trebuie să rămână. Să se pronunțe strict pe legalitatea actelor, despre oportunitatea unui program sau măsuri de guvernamentale, deciziile sunt luate atunci când construiești programul de guvernare. Subliniez, Ministerul Justiției se va pronunța de fiecare dată pe legalitatea unui proiect și nu pe oportunitate”, a mai spus el.
O altă prioritate este cea legată de desființarea SIIJ. Ne-am asumat acest lucru în programul de guvernare, fiind o condiție esențială pentru ridicarea MCV-ului. Soluția este un proiect solid care să țină cont de recomandările Comisiei de la Veneția care să fie dezbătut de urgență în Parlament și care să obțină consensul unei majorității parlamentare.
Bode a vorbit și despre procedura de numire pe posturile de conducere vacante din DNA și DIICOT declanșată de către Stelian Ion.
„Am văzut azi mai consistent și foarte puțin până azi dezbaterile în spațiul public legate de concursurile pentru parchete. Vreau să vă spun că sunt adeptul concursurilor transparente, care să fie câștigate de persoane bine pregătite profesional, numirea în funcții de conducere la vârful parchetelor este politică pe termen lung. În consecinţă, consider că această procedură nu se poate derula pe un mandat al unui ministru interimar. Am solicitat specialiștilor din Ministerul Justiţiei, în special Direcției de Resurse Umane, un punct de vedere şi sunt convins că, în cel mai scurt timp, ţinând cont de această oportunitate, structurile de specialitate vor publica un anunt în acest sens”, a spus ministrul interimar al Justiției.
Foto: Inquam Photos/ George Călin
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original