Așezată pe Drumul Calafatului, la ieșire din Segarcea spre sudul județului, comuna Cerăt a cunoscut în ultimii opt ani o dezvoltare permanantă pe toate planurile, iar mare parte din această evoluție se datorează primarului Ionuț Barbu. Primul gospodar al localității de două mandate, din 2012 și până în prezent, Ionuț Barbu și-a dedicat toată priceperea și cunoștiințele pentru binele și bunăstarea celor peste 4000 de locuitori. De aceea oamenii i-au întors încrederea și îl votează să le fie primar și să ducă la bun sfârșit planurile de dezvoltare pe care le-a pregătit pentru Cerăt.
Ultimele două mandate au însemnat proiecte pe bandă rulantă la Cerăt: de la investiții în sănătate și educație, până la atragerea de investitori și crearea de noi locuri de muncă, dar trecând și prin domenii precum agricultura sau tradițiile, primarul Barbu le-a bifat pe majoritatea și va continua să le pună în practică.
În ceea ce privește domeniul sănătății, primarul a ridicat un dispensar nou și a reușit să îl doteze cu cele necesare pentru cei doi medici de familie care își desfășoară activitatea în noul local.
“EducaÈ›ia a fost unul dintre domeniile în care am investit de la bun început, pentru că aceÈ™ti copii sunt viitorul comunei È™i viitorul nostru, iar noi suntem obligaÈ›i, într-un fel, să le asigurăm familiilor accesul la educaÈ›ie în condiÈ›ii decente È™i normale. Școala gimnazială nr. 2 a fost reabilitată È™i modernizată, a beneficiat de investiÈ›ii din fondurile proprii -ale primăriei È™i a fost dotată cu mobilier, dar È™i cu grupuri sanitare noi. Am continuat investiÈ›iile pentru tineri È™i am alocat bani pentru construirea terenului de fotbal cu gazon sintetic” a spus primarul Barbu.
Candidatul PSD pentru noul mandat de primar la Cerăt a fost cel care a dotat comuna cu sistem de monitorizare video, cel care a înființat Serviciul de Colectare a Deșeurilor și cel care a înființat și Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din comuna Cerăt.
În ultimii opt ani, mai multe străzi de interes local au fost asfaltate, însumând peste 2,4 kilometri, iar localitatea beneficiază și de mini stație de epurare.
Ionuț Barbu a acordat o atenție deosebită și laturii spirituale și a fost alături de oameni, care i-au cerut să sprijine biserica. A făcut-o cu fonduri și a dotat biserica Sfântul Ioan Gură de Aur cu centrală electrică, a schimbat tocăria și geamurile și are în plan să schimbe și învelitoarea lăcașului de cult.
Tot în acest mandat, IonuÈ› Barbu a semnat È™i contractul pentru Obiectivul “Sisteme de alimentare cu apă È™i canalizare în sistem centralizat”, iar multe dintre proiectele pe care le-a implementat au fost făcute în urma accesării de fonduri europene. “Doar împreună putem reuÈ™i È™i After School la È™coala gimnazială nr. 2 sunt câteva dintre proiectele aduse în comună. Proiectele vin în sprijinul comunității locale – cum ar fi cursurile de formare profesională recunoscute în spaÈ›iul european – È™i pot însemna în viitor locuri de muncă mai uÈ™or obÈ›inute de oameni” a mai spus IonuÈ› Barbu.
Seria investițiilor a cuprins și finanțări de afaceri din domenii non-agricole, precum service auto, salon de înfrumusețare, patiserie, brutărie, iar cu fonduri europene, s-au achiziționat în comună mai multe utilaje, necesare mai ales în perioada sezonului rece.
Planurile candidatului PSD pentru următorii patru ani sunt la fel de mărețe și utile pentru cetățenii din Cerăt. Începerea lucrărilor la sistemul de apă și canalizare în sistem centralizat, amenajarea Centrului Civic sau construirea unei săli de sport și a unei baze sportive sunt doar câteva dintre ele.
„Sperăm să atragem cât mai mulÈ›i investitori pe raza localității, care vor avea parte de tot sprijinul autorităților locale pentru a crea mai multe locuri de muncă. Am contactat deja câțiva mari jucători de pe pieÈ›ele comerciale È™i am nădejdea că pe viitor, Cerătul se va dezvolta foarte mult. ÃŽmi doresc să continui seria de modernizări de străzi de interes local È™i am în plan asfaltartea a încă 12,36 kilometri în comună” a declarat cadidatul PSD pentru funcÈ›ia de primar la Cerăt.
Reabilitarea, modernizarea și dotarea Căminului Cultural, amenajare de locuri de joacă pentru copii și îmbunătățirea iluminatului public sunt alte câteva planuri pe care Ionuț Barbu le va pune în practică în viitorul cel mai apropiat.
“Le mulÈ›umesc oamenilor din Cerăt că mi-au acordat încrederea È™i votul lor pentru aceste mandate. ÃŽi asigur că implicarea mea nu doar că va fi aceeaÈ™i, dar mă voi zbate să fac mult mai multe pentru comună. Am demonstrat în toÈ›i aceÈ™ti ani că întotdeauna am fost apropiat de oameni. Cu siguranță, voi rămâne alături de ei È™i pe viitor” a È›inut să precizeze IonuÈ› Barbu.
Comandat de Partidul Social Democrat – OrganizaÈ›ia JudeÈ›eană DOLJ
– Executat de SC Oltenasul Press SRL – portal/ziar: www.oltenasul.ro – CUI Mandatar Financiar: 21200019