PERPLEX. Senatorul Popescu de la USRPLUS a pus iar mâna pe par!
PERPLEX. Ministra Sănătății clocește o nouă agenție!
Sunt speriat tare de reprezentanții haștag USR PLUS. Până să ajungă la ciolan, adică la putere, cel puțin declarativ, făceau valuri pe rețelele de socializare, cu mesajele lor anti-birocrație. Că sunt instituții multe. Că sunt înființate structuri pentru clientela de partid. Acum, procedează taman invers. Probabil au constatat că au și ei în partid nehaliții lor și trebuie să le facă loc la tortul numit buget de stat.
Tonul la cântec l-a dat urmașa lui Voiculescu la Sănătate, ministra Ioana Mihăilă. USR-ista s-a gândit că, dacă tot o să vină bani mulți de la Uniunea Europeană prin Planul ăsta Național de Redresare și Rezilienţă (enervantă titulatură), ar fi cazul să fie înființată o agenție care să gestioneze fondurile alocate Sănătății.
Hai, că o proptiși bine, doamnă ministru! Era exact ce ne mai trebuie! Încă o structură birocratică care să paraziteze societatea românească. Nu sunt bre, tanti, destule direcții prin ministerul pe care îl conduci fără, sincer, voia mea? Nu avem atâtea alte agenții care tocmai de banii europeni se preocupă? Bașca spitalele au și ele compartimentele de achiziții, de proiecte, Consiliile Județene și cele orășenești și municipale, la fel.
Vrea Ioana Mihăilă de la USR PLUS să mai bage la cuptor o agenție pe care, evident, să o populeze cu camarazi de ai săi. Și te pomenești că se și aprobă. Că, deh, de dragul rămânerii la guvernare, se croșetează orice. Liberalii înghit în sec și ridică mânuțele sus!
Articol originalPERPLEX. Optimism de medic. Vom muri vreo 500.000 din cauza COVID!
Pare de-a dreptul incredibil nivelul de comunicare și răceala mesajelor transmise în spațiul public de unii medici. Acum, în pandemie, în acest domeniu ultrasensibil care este medicina, care a înlocuit parcă Gradina Speranței și încrederii, medicii, nu toți, parcă s-au transformat în cioclii care ne anunță zi de zi dezastrul. Este normal, sinceritatea trebuie să primeze. Educi omul explicându-i și riscurile. Trebuie să fii categoric în a spune lucrurilor pe nume, dar există limite. Când duci totul la extrem înăbuși în cetățean orice sentiment, îl plafonezi, îi eradichezi și bruma de încredere pe care o mai are într-un sistem greoi, rablagit, neperformant.
Un medic psihiatru, cu mult sânge rece, a scris pe pagina sa de Facebook că în România vor muri de COVID peste 500.000 de oameni. Adică moartea va secera la greu in ciuda restricțiilor, a vaccinurilor, măștilor etc. Este ceva care trebuie să se întâmple. Așa i-a ieșit medicului Gabriel Stănescu în urma unui calcul statistic. Că, asta e! De mai bine de un an de zile, omul a devenit un element de statistică trecut doar în două rubrici, mort sau viu. Restul existențial contează mai puțin.
Păi, atunci, domnule doctor, dacă tot vom pieri cu sutele de mii, cum invocaÈ›i dumneavoastră, la ce mai este bun tratamentul, stările de alertă, restricÈ›iile de tot felul? De ce ne mai vaccinăm? Care este, de fapt, substratul acestui mesaj venit parcă din iad? Că nu o să mai terminăm niciodată cu această pandemie? Și că singurul tratament ne este speranÈ›a? ÃŽn cine să ne mai încredem, că parcă nici la biserică nu mai avem voie să mergem să ne rugăm Bunul Dumnezeu…
Articol originalPERPLEX. Bucureștiului fierbe după tragedia de la Matei Balș și Iohannis a plecat la schi!
Este de-a dreptul incredibil. La o zi după nenorocirea de la Spitalul Matei Balș din București, președintele țării, marele Iohannis, a plecat să schieze le Păltiniș.
Vă vine să credeți că s-a întâmplat acest lucru? De câtă nepăsare poți da dovadă când procedezi în acest mod? Ce soi de consilieri are pe la Cotroceni, de nu l-au sfătuit așa cum trebuie? Cum să-l lași pe șeful statului să plece la relaxare când țară fierbe?
În Capitală, din cauza aroganței și indiferenței celor care conduc acum România, cetățenii au ieșit în stradă. Știți că manifestanții v-au cerut demisia, domnule Iohannis?
Articol originalPERPLEX. „Totul se datorează persoanelor care se îmbolnăvesc. Asta este”!
Rămâi mut de uimire. Te întrebi dacă premierul Ludovic Orban era bine odihnit când a dat ziariștilor de la Europa Liberă o asemenea declarație. Cum să spui tu, al doilea om în stat, că ne pune coronavirusul la pământ din cauza celor care suferă cu alte boli, care au vârste înaintate? Nici în sinea ta nu trebuie să raționezi astfel!
Păi, de când există lumea, sunt și boli și oameni bătrâni, domnule Orban! Problema este ce faceți dumneavoastră, guvernanții, cei care vă aflați la butoane, pentru acești cetățeni? Cum îi ajutați să facă față suferinței, să devină sănătoși, să trăiască mai bine! Este ușor să stai în buricul Palatului Victoria și să dai vina pe suferințele semenilor.
Dar că aÈ™teaptă oamenii la cozi interminabile să se trateze, că încă sunt priviÈ›i cu sictir de personalul medical, că încă se ia È™pagă prin spitale È™i cabinete, că nu se găsesc medicamente că, că…, nu spuneÈ›i nimic? Că unii au pensie de zeci de mii de lei, iar alÈ›i doar de 700 nu vă doare? Că sunt subalterni politici de-ai dumneavoastră vârâți prin nu È™tiu câte consilii de administraÈ›ie, pentru a face conturile grase nu vă deranjează?!
Ciudată gândire de politician. O asemenea declarație, năucă, dacă premierul ar fi avut pe aproape un consilier deștept, nu ar fi trebuit să răzbată în eter.
Articol original