La 84 de ani, Marina Voica este retrasă la Breaza, unde se bucură de o bătrânețe liniștită, ferită de pericolele momentului, zgomotul și aglomerația Capitalei. Este un artist împlinit și o femeie fericită, chiar dacă poartă în suflet marele regret de a nu avea copii. Totuși, Marina Voica nu cred că ar fi putut duce prea ușor rolul de mamă.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
În adolescență, Marina Voica a aflat că are o problemă la inimă și, din cauza acestei afecțiuni cardiace, o eventuală sarcină i-ar fi putut fi fatală. Astfel, pentru a evita să-și pună viața în pericol, dar și pe a copilului din pântece, artista nu a avut copii.
„Doctorul mi-a interzis să fac copii”, a mărturisit Marina Voica, în urmă cu ceva timp, într-o emisiune TV.
Însă, dincolo de problemele de sănătate, artista nu este foarte convinsă că i s-ar fi potrivit rolul de mamă. Grijile și problemele cu care ar fi venit la pachet un copil ar fi fost mult prea greu de dus pentru ea.
„Aş fi fost o mamă nebună, fiindcă sunt şi exclusivistă. M-ar fi durut… Nu ştiu, nu-mi dau seama, dar aş fi fost o mamă care suferea. Văd pe toţi prietenii mei că nu-i sună, nu vin la ei atâta cât ar vrea. „S-a însurat, nu mă înţeleg cu noră-sa, sunt lăsată…” Câte şi câte cazuri… Eu aş fi suferit prea tare, dacă n-aş fi primit la fel, m-ar fi ucis chestia asta”, a declarat Marina Voica.
Marina Voica a mărturisit că, din momentul în care a aflat că nu poate deveni părinte, a eliminat din suflet orice dorință maternă și s-a concentrat pe cariera sa muzicală.
Marina Voica, abandonată de la începutul pandemiei
Retrasă la Breaz pentru a fi în siguranță în contextul actualei pandemii, Marina Voica susține că foarte puțini cunoscuți s-au interesat de starea ei.
„Nimeni nu m-a sunat să mă întrebe ce fac şi cum sunt! Nici măcar de la primărie, de aici, că tot sunt cetăţean de onoare. Puteau să mă întrebe dacă mă descurc. Singurul care a sunat a fost solistul Gabriel Dorobanţu, vecinul meu de la Cornu. «Dacă aveţi nevoie de ceva vă aduc», mi-a spus el. Gabriel mă sună mereu când merge la Câmpina, la cumpărături. M-a mai căutat patroana restaurantului unde mâncam. Ştiţi că eu nu gătesc şi mâncam la restaurant, dar au închis. S-a oferit să vină să îmi aducă personal mâncare de la ei. Mai am un părinte (preot – n.r.) care mă sună şi mă protejează. Dar nu am vrut să-l expun. Acum comand mâncare la pachet. Au o pizza foarte bună aici. Unii nu ies deloc, fiecare are situaţia lui”, a mărturisit artista pentru Click.
A rămas văduvă la 45 de ani
Marina Voica a trăit o poveste de dragoste ca-n filme alături de medicul Virgil Teodorescu, de care s-a îndrăgostit la prima vedere și pentru care a divorțat de colegul de facultate cu care se căsătorise de puțin timp. Doar 17 ani au putut fi împreună pentru că bărbatul pe care l-a considerat întotdeauna marea și singura ei dragoste a murit din cauza unui cancer, la doar 41 de ani.
Marina Voica a rămas, astfel, văduvă la doar 45 de ani și de atunci n-a mai iubit niciodată la fel de mult.
Când avea 47 de ani, Marina Voica a avut o relație cu Laurențiu Cazan, mai mic cu 23 de ani decât ea. “Orice ar spune lumea, Laurentiu m-a iubit. Altfel as fi simtit si nu m-as fi combinat cu un barbat atat de tanar. Ne-am iubit unul pe altul intr-un fel special, in care muzica ne lega si mai tare. Am cantat mult timp impreuna. Pentru mine Laurentiu este un geniu muzical”, declara intr-un interviu mai vechi, Marina Voica.
Laurențiu Cazan nu a vorbit nicodată despre povestea de dragoste cu Marina Voica.
Articol original