Elena Ionescu a câștigat marele premiu la Survivor România, însă locul întâi a venit și cu sacrificii, dar și cu probleme de sănătate pentru artistă.
Elena Ionescu a luat câteva kilograme în plus în ultima perioadă din competiție și fanii s-au întrebat ce s-a întâmplat. Artista este o fire foarte deschisă și sinceră și a povestit ce s-a întâmplat în Republica Dominicană.
Din păcate, frumoasa brunetă s-a confruntat cu un șoc emoțional care, deși a întărit-o pe de o parte, pe de altă parte i-a adus unele probleme de sănătate, astfel că timp de 4 luni de zile Elena Ionescu nu a avut menstruație:
„Am văzut că foarte mulți v-ați mirat că m-am îngrășat la Survivor. Ei, bine, să știți că nu e din pricina mâncării. Este vorba de o problemă hormonală care se întâmplă, am înțeles eu, frecvent, celor care merg în astfel de competiții, chiar și la Survivor. Este o dereglare pe care nu pot s-o gestionezi…
Atunci când corpul nu mai mănâncă foarte mult timp și câștigă niște recompense ca cele pe care le câștigam noi, evident că existau niște șocuri pe care noi le dădeam organismului.
Tot din această problemă nu am mai avut ”perioadă” (menstruație n.r.). ”Perioada” mea nu a mai venit de 4 luni de zile. E foarte greu să spun din pricina căror motive, dar probabil că toate acestea s-au cumulat, s-au adunat și s-a ajuns la această problemă pe care astăzi o am.
Nu știu dacă știți, eu sunt foarte activă și fac sport pentru mine, în primul rând, pentru sănătate. Inclusiv când eram însărcinată cu bebelușul meu făceam foarte mult sport și eram la aceleași kilograme pe care le am acum”, a dezvăluit Elena Ionescu pe vlogul său.
Citește și – Iulia Vântur și Salman Khan, în doliu. O persoană dragă a murit de coronavirus
Sursă foto: Instagram
Articolul Elena Ionescu, probleme de sănătate. Ce s-a întâmplat la Survivor România apare prima dată în Vdtonline.com: Ştiri de ultimă oră şi ultimele ştiri online.
Articol original