E GATA!… Oare, cine nu a auzit de celebra școală de la Fâstâci, care nu se mai termina, în timp ce scandalurile politice se țineau lanț? Astăzi, pentru prima dată după 14 ani de certuri nesfârșite, copiii din acest sat se mută într-o școală modernă.
Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a participat ieri la tăierea panglicii inaugurale a școlii Gimnaziale din Fâstâci, moment care a marcat finalul lucrărilor de construcție la această școală.
După 14 ani, grație intervenției Primăriei și Consiliului local al comunei Fâstâci, prin implicarea personală a primarului comunei, Hristache Sima, a fost preluată anul trecut întreaga clădire, reușind, cu susținerea financiară a Consiliului Județean, să ducă la bun sfârșit construcția școlii gimnaziale.
De astăzi începând, elevii și cadrele didactice din comuna Cozmești au cu adevărat o școală europeană, cu dotări de înalt nivel.
Articol original”Trăim momente de satisfacție și bucurie, în același timp, prin faptul că s-a încheiat o epopee nefericită, văduvind mai bine de 14 ani niște copii de condiții decente pentru învățare.
În sfârșit, elevii de aici se pot bucura de lucrurile firești, de condiții ca în urban. CJ Vaslui a sprijinit întotdeauna școala, cofinanțând multe dintre investițiile în construcții noi sau reabilitări de grădinițe și școli.
Mult succes în noul an școlar tuturor elevilor din județul Vaslui”,
a declarat președintele CJ Vaslui.