Numărul atacurilor cu ameninţări informatice de tip ransowmare, care blochează accesul la datele utilizatorilor şi apoi solicită recompensă, a urcat de aproape şase ori de la începutul pandemiei, conform datelor companiei locale BitDefender.
Ransomware rămâne una dintre cele mai prolifice ameninţări informatice ale momentului, iar atacatorii au exploatat timpul tot mai mare dedicat folosirii dispozitivelor, atât pe fondul muncii de acasă, cât şi al lipsei de alternative privind petrecerea timpului liber altfel decât online.
La nivel global, numărul atacurilor ransomware a urcat cu 485%.
Victimelor infectate cu ransomware li se solicită sume cuprinse între sute de dolari în cazul persoanelor fizice şi de sute de mii sau chiar milioane de dolari în cazul companiilor.
Pandemia s-a dovedit a fi mană cerească pentru grupările de criminalitate informatică a căror activitate a explodat pe măsură ce timpul alocat dispozitivelor a crescut semnificativ, iar multe dintre serviciile consumate altădată fizic s-au mutat online. Hackerii au exploatat fiecare subiect posibil în ultimele 12 luni, începând de la harta infectărilor, tratamente pentru COVID ÅŸi procurarea de măşti, la începutul pandemiei, până la vaccinuri ÅŸi interesul uriaÅŸ pentru servicii de banking ÅŸi de curierat, mai recent”, spune Bogdan Botezatu, director de cercetare în ameninţări informatice la Bitdefender.
Ce ar trebui să facă utilizatorii infectaţi
Specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender sfătuiesc utilizatorii infectaţi să nu plătească atacatorilor taxele solicitate, ci să creeze copii ale datelor compromise şi să se adreseze organelor de poliţie. Odată ce plătesc recompensa, victimele nu au nicio garanţie că infractorii îşi vor onora promisiunea şi le vor reda accesul la date şi, în plus, ar putea fi ţintite din nou de aceeaşi grupare, întrucât au deja un istoric de bun-platnici. Nu în ultimul rând, încasările îi vor ajuta pe atacatori să dezvolte ameninţări informatice din ce în ce mai sofisticate, ceea ce va duce pe termen lung la şi mai multe victime infectate.
În ajutorul victimelor vin şi companiile de securitate informatică ce dezvoltă constant instrumente pentru decriptare astfel încât cei infectaţi cu ransomware să nu mai fie nevoiţi să plătească recompensă, iar una dintre tendinţele recente este ca victimele ransomware să aştepte apariţia unui instrument gratuit pentru deblocarea datelor chiar dacă acesta nu există, ceea ce afectează semnificativ încasările grupărilor de criminalitate organizată.
În 2020, peste 1,3 milioane de oameni au folosit instrumentele de decriptare furnizate gratis de către Bitdefender pentru a-şi recupera datele blocate fără să plătească vreo recompensă, potrivit Mediafax.
Pentru a preveni infectarea cu ransomware, utilizatorilor li se recomandă să păstreze copii ale datelor importante, să folosească o soluţie de securitate performantă şi să evite să acceseze linkuri sau fişiere din email-uri nesolicitate.
Articolul Atacurile prin care datele utilizatorilor sunt criptate au crescut de aproape 6 ori în pandemie apare prima dată în Descopera.
Articol original