Showing posts with label recomandări. Show all posts
Showing posts with label recomandări. Show all posts

Prima zi de iarnă adevărată a adus haos pe șoselele vasluiene! Recomandările IPJ Vaslui către șoferi!

AVERTIZARE… După o primă zi cu ninsoare ușoară, bilanțul autorităților vasluiene este destul de alarmant, cu tamponări, accidentarea unor pietoni și ieșiri în decor ale unor autoturisme. Ca atare, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui recomandă șoferilor vasluieni să își planifice din timp călătoriile, să se intereseze de condițiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgă și să adapteze viteza de rulare la condițiile de drum și trafic.

„Luând în considerare condițiile meteorologice prognozate pentru perioada următoare, conducătorii auto sunt obligați, prin lege, să-și doteze autovehiculele cu cauciucuri de iarnă pentru a se deplasa în siguranță pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

Cauciucurile de iarnă sunt fabricate special pentru a face față șofatului în sezonul rece, iar condusul autovehiculelor, în condiții de frig, polei, ninsoare devine riscant pentru viața sau integritatea fizică a participanților la trafic.

Conform Directivei 92/23/CE, pe anvelopele de iarnă trebuie să fie aplicate literele „M^S”, „M.S” sau „M&S”. Aceste marcaje sunt obligatorii și în cazul cauciucurilor de tip “all season”.

Menționăm faptul că, în legislație, nu este specificată o perioadă anume a anului în care conducătorii auto sunt nevoiți să aibă dotate autovehiculele cu anvelope de iarnă, lanțuri sau alte echipamente antiderapante, obligația fiind impusă de condițiile meteo.

Conform art. 102, alin. 1, pct. 28 din O.U.G. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, „conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune sau fără a avea montate pe aceste roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante certificate”, este sancționată contravențional cu amendă cuprinsă între 9-20 de puncte sau avertisment.

De asemenea, în cazul prezentat mai sus, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia, se reține de către poliția rutieră, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să curețe în permanență farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului;
  • să asigure buna funcționare a ștergătoarelor de parbriz și să folosească corespunzător instalația de ventilație – climatizare!
  • să evite acționarea bruscă a sistemului de frânare și a mecanismului de direcție, deoarece autovehiculul poate derapa;
  • să folosească cu precădere frâna de motor atunci când se deplasează pe un carosabil umed, alunecos sau când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei;
  • să nu efectueze depășiri riscante;
  • înainte de plecare, să se informeze cu privire la condițiile meteo și la starea drumului pe care urmează să conducă;
  • să conducă prudent în perioada sezonului rece;
  • să aibă grijă la adaptarea vitezei la condițiile de drum;
  • să evite drumurile pe timp de noapte sau pe distanțe mari;
  • să folosească luminile de întâlnire și pe timpul zilei;
  • să păstreze o distanță suficientă față de autovehiculele din fața sau lateralul lor”,
este mesajul conducerii IPJ Vaslui.
Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo