După ce inginerul Matt McKeown în vârstă de 39 de ani a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (SLA), o boală neurodegenerativă, acesta a cumpărat și a construit rapid cât mai multe instrumente astfel încât să încerce să compenseze pentru mușchii săi tot mai slăbiți.
După ce vârfurile degetelor sale au devenit paralizate, McKeown a început să apuce obiecte cu ajutorul cleștilor. În cele din urmă, inginerul și-a construit propriul robot asistent care să-l ajute să se hrănească atunci când nu mai putea să apuce tacâmurile.
Robotul îl ajută pe McKeown să apuce alimente sau să bea apă și a provenit dintr-o dorință de a rămâne independent pe cât posibil. Totodată, McKeown nu a dorit să cheltuiască mii de dolari pentru o versiune comercială a unui astfel de robot.
Mulți oameni care suferă de SLA nu își pot permite roboții din comerț
Robotul lui McKeown, construit cu ajutorul unui prieten, a costat doar 300 de dolari. În schimb, roboții din comerț pot ajunge să coste și până la 20 de ori mai mult, astfel că achiziția unui asemenea robot este complet nerealistă pentru mulți oameni care suferă de SLA.
„Mi s-a părut pur și simplu greșit să ceri atât de mult pentru ceva ce ar putea fi atât de folositor. Tocmai de aceea am decis să îl construiesc cu ajutorul prietenului meu foarte talentat”, a declarat McKeown, potrivit Futurism.
„Tot ce poți să faci este să încerci să faci viitorul mai bun decât prezentul”
În afară de propriul său robot, McKeown participă la studii clinice și identifică instrumentele care îl ajută să-și păstreze independența astfel încât și alte persoane diagnosticate cu scleroză laterală amiotrofică să îi poată urma exemplul.
„Nu există speranțe pentru un leac sau un medicament mai bun momentan, însă tot ce poți să faci este să încerci să faci viitorul mai bun decât prezentul”, a mai spus McKeown.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Cercetătorii canadieni au inventat un braţ robotic care imită mişcările unei mâini umane
Australia vrea să colaboreze cu NASA în domeniul roboticii
Roboticienii japonezi anunţă triumful roboţilor în lumea umană
Articolul Un bărbat diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică și-a construit propriul robot care să-l hrănească apare prima dată în Descopera.ro.
Articol original