Pentru prima oară în istorie, oamenii de știință au confirmat coliziunea dintre o gaură neagră și o stea neutronică. Momentul fatidic dintre cele două obiecte extreme a fost atât de puternic încât a trimis unde de șoc prin spațiul cosmic ce pot fi detectate miliarde de ani mai târziu.
În mod surprinzător, descoperirea astronomică nu a fost făcută doar o dată, ci de două ori, după cum a anunțat o echipă internațională de mii de savanți.
În cadrul unui nou studiu care confirmă descoperirea fără precedent, cercetătorii au detaliat detectarea undelor gravitaționale ce rezultă din două fuziuni separate între găuri negre și stele neutronice, fiecare fiind înregistrate de astronomi la doar 10 zile distanță una față de cealaltă, în ianuarie 2020.
„Stelele neutronice care fuzionează cu găuri negre sunt printre cele mai extreme fenomene din Univers. Observarea acestor coliziuni deschide calea pentru înÈ›elegerea mai completă a fizicii fundamentale, precum È™i a modului în care stelele se nasc, trăiesc È™i mor”, a explicat Rory Smith, astrofizician la Centrul de Excelență ARC pentru Descoperirea Undelor GravitaÈ›ionale (OzGrav) de la Universitatea Monash, Australia.
„Aceste coliziuni au zguduit Universul, iar noi am detectat undele trimise prin spaÈ›iul cosmic”
Descoperirea aproape simultană a celor două evenimente, numite GW200105 și GW200115, evidențiază viteza prin care domeniul undelor gravitaționale evoluează, potrivit Science Alert.
În doar jumătate de deceniu de la prima descoperire confirmată a undelor gravitaționale, cercetătorii au detectat acum aceste unde la zeci de evenimente. În total, în jur de 50 de cazuri individuale de găuri negre care fuzionează cu alte găuri negre (sau stele neutronice cu alte stele neutronice) au fost detectate.
„Aceste coliziuni au zguduit Universul, iar noi am detectat undele trimise de acestea prin spaÈ›iul cosmic. Fiecare coliziune nu este doar fuziunea dintre două obiecte masive È™i dense. Este de fapt ca jocul video Pac-Man, fiecare gaură neagră înghiÈ›indu-È™i steaua neutronică în totalitate”, a precizat Susan Scott, astrofizician la Universitatea NaÈ›ională Australiană (ANU).
Primele exemple de găuri negre care fuzionează cu stele neutronice
„Vedem acum primele exemple de găuri negre care fuzionează cu stele neutronice, astfel că È™tim că există”, a spus È™i astronomul Maya Fishbach de la Universitatea Northwestern, SUA.
„ÃŽnsă, mai sunt multe detalii pe care nu le È™tim despre stelele neutronice È™i găurile negre. Cât de mici sau mari sunt? Cât de repede se rotesc? Cum își aleg partenerul de fuziune? Cu ajutorul viitoarelor date privind undele gravitaÈ›ionale, vom putea să răspundem la aceste întrebări È™i să aflăm cum iau naÈ™tere cele mai extreme obiecte din Univers”, a adăugat Fishbach.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Noi imagini fără precedent cu gaura neagră supermasivă M87*
Astronomii au descoperit gaura neagră cea mai apropiată de Pământ
Astronomii ar fi găsit o stea neutronică care a dispărut în urmă cu zeci de ani
Articolul Premieră astronomică. Oamenii de știință au confirmat coliziunea dintre o gaură neagră și o stea neutronică apare prima dată în Descopera.
Articol original