Probejenia, tradiții și spiritualitate

Probajele le cred bătrânii niște sfinte lăsate de Dumnezeu pe pământ pentru a face dreptate între oameni. Ca pedeapsă la un om pentru un rău ce-l face, sfintele îl proboză pe om și, dacă omul nu se pocăia, trebuia să moară. În acea zi fiecare femeie, fată, băiat, bărbat se ferește de a se ocărî unul pe altul, căci tot anul nu trăiește decât în sfadă cu alții. Multe gospodine se păzesc ca să nu mănânce mere, pere sau perje până la această zi.

La 6 august în Calendarul creştin-ortodox se vestește „Praznic Mare”, „Împărătesc”, respectiv „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos pe Muntele Tabor”. Acolo, Iisus Hristos a conștientizat cea mai mare parte a esenţei sale divine. Evanghelistul Matei afirmă “Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2). Iar evanghelistul Marcu descrie că veşmintele Lui s-au făcut „albe ca zăpada” (Marcu 9,3).

Din punct de vedere istoric, SărbătoareaSchimbării la Față a Domnului datează de la începutul veacului al IV-lea d. H., când Sfânta Împărăteasă Elena construiește o biserică pe Muntele Tabor. Această sărbătoare este menționată în documente începând cu prima jumătate a secolului al V-lea d.H. În Apus, sărbătoarea Schimbării la Față s-a instituit mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist al III-lea, drept mulțumire pentru biruința creștinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.

Tradițiile iconarilor

De menţionat că există o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului. Astfel, se spune că prima Icoană creată de înşişi Apostolii, a fost aceea a Schimbării la Faţă. De aceea se poate afirma că există o legătură strânsă, în tradiţia bisericii, între arta icoanei şi sărbătoarea „Schimbarea la Față”. Totodată, acesta este şi motivul pentru care, de obicei, prima icoană pe care o realizează un pictor trebuie să fie cea a „Schimbării la Faţă a Domnului”. Astăzi, pe MunteleTaborului sunt două biserici: Biserica creștin ortodoxă Sfântul Prooroc Ilie, spre nord-est, şi bazilica franciscană cu hramul Schimbarea la Faţă a Domnului, spre sud-est. Pe munte mai există şi ruinele altor biserici din vechime.

Tradiții creștine la „Schimbarea la Față”

Exista obiceiul ca în aceasta zi să se facă pomenire generală a celor trecuți la cele veșnice (Biserica Rusă). În unele zone, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului se aduceau la biserică struguri pentru a fi sfințiți, iar apoi se împărțeau credincioșilor. Se „dezlega” (se acorda permisiunea) mâncatului poamei sau a strugurilor, care erau duși la biserică, în prealabil, pentru a fi sfințiți. Boabele de struguri desprinse de pe ciorchini și sfințite se numeau „colivă de struguri“. Gustatul primei boabe de strugure se făcea după un ritual din care nu lipsea menirea străveche „Boabă nouă în gură veche!“. În cele mai multe zone din țară, această zi era ținută pentru roadele viilor. În această zi se culegeau coarne care sunt bune pentru femei atunci când nasc. Ca în cazurile multor mari praznice de peste an, sărbătoarea „Schimbarea la Față” s-a suprapus peste o alta, existentă încă din străvechime în calendarul popular al românilor: „Probejenia”.

Obiceiuri și tradiții populare la Probejenia vindecătoare de patimi

De „Probejenie” se spunea că începe codrul să-şi schimbe culoarea, iar apele se răcesc, copacii plâng pentru că nu-şi mai văd crescând lăstarii, cerul devine mai albastru, iar berzele pleacă purtând rândunelele pe aripi. În această zi considerată sacră, oamenii rămâneau acasă şi se rugau pentru păsările călătoare, ca ele să ajungă cu bine şi să se întoarcă la primăvara ce vine. Se spunea că nu-i bine ca oamenii să pornească la drum lung în aceeași zi cu păsările călătoare, că vor rătăci cărările şi cu greu vor mai găsi drumul spre casă. Tot în această zi, se credea că cine are inimă bună şi îşi dorește din tot sufletul să scape de o patimă, va fi vindecat.

Credințe pierdute de Probejenie

Bărbații de altădată erau motivați de către femeile bătrâne să țină această sărbătoare pentru ca femeia lor să nască mai ușor. Omul care are „dor de ochi” se uita după berze, ca dorul să se ducă cu ele. La Obrejenie toate buruienile și florile dau înapoi și se veștejesc. Iar prin sate se spunea că cine nu sărbătorește acea zi, se usucă și îngălbenește ca și florile.  Oamenii credeau că, pentru faptul că pleacă berzele în călătorie, nu e bine să plece nimeni în călătorie, că se rătăcește și nu mai vine de unde a plecat. Se spunea că „e ceas rău de ieșit departe”. La Obrejenii nu se lucra din cauză că, oamenii care au răni, lovituri se umflă rău și în urmă mor. Mulți credeau că de lucrează astăzi, se vor lovi sau se îmbolnăvesc de friguri. Toți copiii trebuiau să fie ascultători și cuminți de Probejenie, ca să nu fie proboziți (ocărâți) în această zi, că astfel vor fi proboziți tot anul. Fetele nu se spălau în această zi, deoarece se credea că părul nu le-ar mai crește, cum nici iarba nu va mai crește începând cu această zi de început al toamnei. Se ținea pentru ca oamenii să fie feriți de trăsnet și pentru a nu da ursul peste ei.

Ziua Muntelui

„Olimpul Moldovei”, Muntele Sfânt al dacilor, „Kogaion” ori „Altarul lui Zamolxe”, Muntele Ceahlău oferă la Sărbătoarea „Schimbarea la Față” două fenomene unice în lume: Umbra Piramidei și Calea Cerului. Ziua de 6 august este și ziua Hramului Muntelui Ceahlău, singurul munte din România care are o astfel de sărbătoare religioasă. Aceasta se datorează și Mănăstirii “Schimbarea la Faţă” de pe Muntele Ceahlău.

Din cele mai vechi timpuri, în jurul muntelui Ceahlău au existat numeroase schituri sau peșteri cu pustnici, călugări și călugărițe. Unele au fost mistuite de foc, de avalanșele de zăpadă sau de stâncile prăvălite peste ele. A supraviețuit timpurilor numai Mănăstirea Durău. Au rămas în tradiția locurilor schiturile pentru călugărițe: Casiana Ceahlău, din secolul al XVIII-lea, desființat în secolul al XIX-lea, Răpciuni Ceahlău, cu hramul “Sfântul Ioan Teologul”, fondat la începutul secolului al XVIII-lea, Sofia Ceahlău, din secolul al XVIII-lea, desființat în secolul al XIX-lea. Călugării s-au rugat în schiturile: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil Răpciuni, fondat înainte de 1773, transformat apoi în parohie în secolul al XIX-lea, Gura Bicazului, început în secolul al XIX-lea, acum dispărut, Sfânta Treime din Poienile de sub Ceahlău, fondat în 1599 de Ieremia Movilă, de asemenea dispărut. Astfel, în zilele de sărbătoare, mulțimi de turiști urcă pe Muntele Ceahlău, singurul munte sfânt din țară cu hramul pe 6 august, atunci când lumea creștină sărbătorește „Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos”.

Cuvioasa Teodora de la Sihla

Cuvioasa Teodora de la Sihla este cea mai aleasă călugăriţă sfântă pe care au odrăslit-o mănăstirile româneşti. S-a născut în satul Vânători-Neamţ, în prima jumătate a secolului XVII. Teodora s-a făcut pustnică în munţii Buzăului. Apoi, retrăgându-se în ţinutul Neamţ, a sihăstrit singură ca la 30 de ani într-o peşteră din Munţii Sihlei, asemenea Cuvioasei Maria Egipteanca. Plină de har dumnezeiesc, Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla s-a mutat din viaţa aceasta în primele decenii ale secolului XVIII şi a fost îngropată în peştera în care s-a rugat vreme de decenii. Sfântul Trup al Cuvioasei Teodora de la Sihla, numită şi „Pământeana”, a stat la Sihla în peşteră o sută de ani, bucurându-se de o profundă venerare, mai mult decât toţi ceilalţi sfinţi români. De la adormirea ei până astăzi, anual, merg în pelerinaj la Schitul Sihla mii de credincioşi, care se roagă pentru a primi ajutorul sfintei.

The post Probejenia, tradiții și spiritualitate appeared first on Stiri Neamt.

Articol original