Producătorul american de vehicule electrice Tesla urmează să primească o finanțare publică de cel puțin 1 miliard de euro în Germania pentru înființarea unei fabrici de baterii lângă Berlin, a informat luni Business Insider, citat de Reuters.
Uniunea Europeană a aprobat săptămâna trecută un plan care include acordarea unui ajutor de stat către Tesla, BMW și altor companii pentru a sprijini producția de baterii pentru vehicule electrice și pentru a ajuta blocul să își reducă importurile din China.
Aprobarea de către UE a proiectului european de inovare a bateriei în valoare de 2,9 miliarde de euro, care include mai mult de 40 de companii, urmează lansării în 2017 a Alianței europene a bateriei pentru a sprijini industria.
Cât sprijin federal va primi Tesla
Business Insider a citat surse guvernamentale germane spunând că Tesla va primi subvenții de peste 1 miliard de euro de la guvernul federal și landul Brandenburg, unde se construiește fabrica Tesla.
O purtătoare de cuvânt a ministerului economiei germane a declarat că nu este încă clar cât de mult sprijin federal va primi Tesla, potrivit Mediafax.
Decizia finală cu privire la valoarea exactă a subvenției pentru Tesla va fi luată peste câteva săptămâni.
Articolul Tesla va primi subvenții de cel puțin 1 miliard de euro în Germania apare prima dată în Descopera.ro.
Articol original