Clinică socială de stomatologie. S-a deschis o nouă clinică socială de stomatologie în București. Este vorba de un proiect independent susținut de Fundația Inovații Sociale Regina Maria, Clinicile Dentare Dr. Leahu și alte 16 companii.
Clinică socială de stomatologie. Adresă
Clinica Socială de Stomatologie își începe activitatea pe Strada Louis Blanc, nr.9A, fiind destinată prevenției și tratamentului afecțiunilor dentare ale pacienților fără venituri sau cu venituri mici.
Cei care au nevoie de servicii stomatologice și pot face dovada unei situații materiale dificile se pot programa telefonic la numărul de telefon 0374 751 454, în intervalul orar 10:00 – 16:00, de luni până vineri.
10 medici stomatologi
Clinica deţine patru cabinete și propriul centru de radiologie, iar o echipă de 10 medici stomatologi și 8 asistente medicale, precum și personal auxiliar va efectua consultații și tratamente.
Serviciile acoperite sunt de terapie-odontologie (tratament de urgență al traumatismelor dento-alveolare, tratamentul cariei, detartraj etc.), endodonție, paradontologie, chirurgie, protetică, ortodonție și radiologie. În funcție de condițiile sociale ale pacienților, tratamentele sunt complet gratuite, în cazul pacienților fără niciun venit, sau la prețuri reduse, pentru cei care au venituri mici – între 10 lei (radiografie retroalveolară) și 500 lei (proteza acrilică mobilizabilă).
Clinică socială de stomatologie. Mii de pacienţi ajutaţi
„Numai în București există zeci de mii de oameni fără venituri și fără asigurări care nu îşi pot permite aproape niciun fel de serviciu medical, cu atât mai puțin pe cele stomatologice. Fundația noastră a înțeles această realitate încă de acum 10 ani și a ajutat până acum mii de pacienți în cele două clinici medicale dedicate celor fără posibilități: Policlinica Socială Baba Novac și Clinica Sala Palatului. Nevoia de servicii stomatologice sociale este, însă, în continuă creștere, de aceea, aplaudăm acest proiect și ne bucurăm să putem deservi împreună cât mai mulți pacienți nevoiași într-o rețea socială a binelui.”, susține Cristiana Mateoiu, director executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria.
Clinică socială de stomatologie. O nevoie reală
„La nivelul întregii țări, ne confruntăm cu o stare precară a sănătății dentare, potrivit tuturor studiilor. Pe fondul existenței unei nevoi reale de tratamente stomatologice, infrastructura și alternativele pentru pacienții fără posibilități materiale sunt deficitare – serviciile stomatologice sunt decontate într-un procent infim, instituțiile de stat sunt foarte aglomerate, iar într-un context precum cel al pandemiei, aproape inaccesibile. Susținerea Clinicii Sociale de Stomatologie, prin toate resursele pe care le avem la dispoziție, vine ca o etapă firească în angajamentul nostru de a fi alături de pacient când are nevoie.”, declară Silvia Dumitrache, coordonator Clinica Socială de Stomatologie.
Clinică socială de stomatologie. Un prim pas
„Ne dorim să schimbăm semnificativ realitatea care spune ca unul din doi români nu ajunge la dentist, preponderent din cauza lipsei banilor, iar acesta este un prim pas pe care îl facem pentru a facilita accesul pacienților la sănătate reală.”, completează Maria Vlad, fondraising manager Clinica Socială de Stomatologie.
Un proiect social independent
Clinica Socială de Stomatologie este un proiect social independent care se alătură altor două centre medicale care oferă servicii stomatologice gratuite și la prețuri reduse, ce aparțin Fundației Inovații Sociale Regina Maria – Policlinica Socială Baba Novac și Clinica Sala Palatului.
Clinică socială de stomatologie. Parteneri
Alți parteneri care vor sprijini buna desfășurare a activității Clinicii Sociale de Stomatologie sunt și:
- Conviv Media
- DentStore
- Docentris
- Edenta (BCS Health Romania)
- Fabi Total Group
- GC Romania
- HTP Medical
- Heritage Advertising
- LANT Dental
- MED IT
- Megagen
- Ortofocus
- Tehnodent Poka
- Terra Dent
- Vector International
- Med-Sof
Citeşte şi Restricţii Cipru. Anunţul făcut de MAE
Articolul S-a deschis o nouă clinică socială de stomatologie! apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.