Slider
Statele Unite cer Ankarei să-l elibereze pe filantropul Osman Kavala
Statele Unite au cerut luni Turciei să-l elibereze pe filantropul proeminent şi omul de afaceri Osman Kavala, aflat deja în închisoare de 1.000 de zile, informează marţi dpa. Kavala se află în spatele gratiilor fără a fi fost condamnat pentru nicio crimă, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american Cale Brown. "Statele Unite subliniază importanţa respectării obligaţiilor şi angajamentelor internaţionale", a mai spus Brown. "Cerem Turciei să îşi respecte propriul angajament faţă de justiţie şi statul de drept şi să-l elibereze pe Osman Kavala din detenţie, urmărind o rezoluţie justă, transparentă şi rapidă a cazului său", a adăugat el. Kavala este directorul organizaţiei non-profit de arte Anadolu Kultur. SUA şi-au exprimat anterior îngrijorarea cu privire la arestarea şi punerea sa sub acuzare. Grupurile pentru drepturile omului susţin că acuzaţiile împotriva lui Kavala sunt motivate politic. Filantropul în vârstă de 62 de ani a fost acuzat anterior că a încercat să răstoarne guvernul turc în timpul protestelor în legătură cu parcul Gezi din Istanbul în 2013, dar un tribunal l-a achitat în februarie. El a fost arestat din nou la doar câteva ore după achitarea sa, ca parte a unei noi anchete privind acuzaţii de spionaj legate de lovitura de stat eşuată ce a avut ca scop răsturnarea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan în 2016. Kavala este acum deţinut în închisoarea de maximă securitate Silivri din afara Istanbulului. Turcia a încarcerat mii de persoane, inclusiv jurnalişti, în urma puciului eşuat din 2016.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Ady Ivaşcu)
0
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Comments
blogger
TIKTOK
TikTok, 3
MUST READ
google, startup, Memes
BITCOIN
Bitcoin, 2
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs
SPORTS
CRICKET
LABELS
societate
(13913)
tehnologie
(13823)
politica
(7278)
divertisment
(7002)
afaceri
(5953)
sport
(3200)
interne
(2951)
internationale
(2724)
finante
(2392)
medicina
(2374)
Ştiri
(1597)
economie
(1159)
educatie
(1069)
stiinta
(1036)
Știri România
(962)
justitie
(849)
Local
(625)
Știri Externe
(540)
actualitate
(493)
social
(480)
Mondene
(419)
covid-19
(356)
stiri
(333)
Business
(326)
D:News
(279)
Politic
(170)
Dâmboviţa
(145)
Istorie
(136)
featured
(120)
Judiciar
(95)
coronavirus
(79)
stiri Austria
(70)
eveniment
(69)
Politică
(66)
Cultura
(62)
Vaccin
(62)
pandemie
(61)
Lumea digitala
(60)
Sănătate
(59)
Romania
(54)
Național
(49)
PSD
(48)
Vaslui
(48)
ACTUALITATE.ORG
(46)
Publicitate
(46)
SUA
(46)
Sanatate
(46)
ȘTIRI
(43)
Educație
(42)
religie
(42)
AUSTRIA
(41)
Administrație
(39)
Fotbal Intern
(39)
TUTORIAL
(37)
PNL
(34)
studiu
(34)
Natura
(33)
Trending
(33)
vaccin covid-19
(33)
vaccinare
(33)
Liga 1
(32)
VIDEO
(31)
Bârlad
(30)
locuri de muncă
(29)
stiri Viena
(29)
China
(28)
PRIM PLAN
(28)
cercetatori
(28)
ADMINISTRAŢIE
(27)
Vedete si Evenimente
(27)
accident
(27)
alegeri locale
(27)
Rusia
(26)
ACUM
(25)
Agricultura
(25)
Ultima oră
(25)
Coronavirus în UK
(24)
google
(24)
CJ Vaslui
(23)
Showbiz intern
(23)
Stiri interne
(23)
copii
(23)
facebook
(23)
Știri din UK
(23)
Diverse
(22)
Galerie foto
(22)
ROMÂNIA
(22)
Temperaturi
(22)
Producatori
(21)
Români in UK
(21)
Târgovişte
(21)
Vremea
(21)
deces
(21)
meteo
(21)
online
(21)
Constructii
(20)
Emisiuni TV
(20)
Germania
(20)
Nelu Tătaru
(20)
News
(20)
SARS-CoV-2
(20)
Cultură
(19)
IPJ Vaslui
(19)
Vedete
(19)
covid
(19)
incendiu
(19)
Bani și Afaceri
(18)
argeş
(18)
cultură - știință
(18)
observator
(18)
pfizer
(18)
virus
(18)
Actual
(17)
Argeș
(17)
Companii
(17)
Dumitru Buzatu
(17)
Exclusiv
(17)
Retail
(17)
COMUNITATE
(16)
DIASPORA
(16)
Justiție
(16)
Opinii
(16)
Presedinte
(16)
elevi
(16)
film
(16)
© all rights reserved
made with by templateszoo
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.