Slider

Președintele CJ Vaslui și-a înregistrat candidatura pentru un nou mandat: ”Vreau să duc la îndeplinire toate proiectele începute!”

0

Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, și-a înregistrat candidatura pentru un nou mandat chiar în ultima zi.

Mesajul social-democratului este unul simplu, dorind să fie un continuator al proiectelor deja demarate, pe care vrea să le finalizeze în următorii patru ani. Una din investiții, aflate în derulare, se referă la reabilitarea și modernizarea Drumului strategic Bârlad-Codăești.

”Acum vorbim de Drumul Strategic, pe care se lucrează pe toate tronsoanele în acest moment, și care , dincolo de valoarea financiară impresionantă, e vorba de 50 milioane euro, trebuie să avem în vedere valoarea lui de indicator al dezvoltării umane. Adică un mijloc de a crea acces mai bun la nivelul localităților care se întind de-a lungul acestui drum. Avem aici zone în care, în mod tradițional, erau dificultăți de circulație: mă refer la Zăpodeni, Dănești, Codăiești. Aceste dificultăți vor fi înlăturate odată cu finalizarea acestui drum. De asemenea, este vorba aici de zone care să faciliteze accesul la obiective semnificative din punct de vedere județean. Și aș menționa aici Mănăstirea de la Fâstâci, pe care toți cei care doresc o pot vizita pe un drum terminat anul acesta. Drumul Strategic va facilita accesul tuturor credincioșilor și turiștilor către acest lăcaș de cult care prezintă un inventar de obiecte cu o istorie deosebită și o funcționabilitate contemporană remarcabilă. Este un centru religios în care este prezentă foarte multă lume de fiecare dată când sunt evenimente importante ale credinței creștin-ortodoxe”, a spus Dumitru Buzatu.

Candidatul PSD la funcția de președinte al CJ Vaslui a făcut referire și la Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), care vizează creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației.

”Prin intermediul lui vom da acces la apă potabilă tuturor localităților din județul nostru. Este vorba de un proiect cu o valoare foarte mare, aplicația este finalizată, așteptăm să se pronunțe Comisia Europeană. Problema pe care o avem în aplicarea acestui proiect este că nu există suficientă forță de lucru și suficiente societăți care să se angajeze să execute lucrările. Am deschis licitațiile noastre la maxim, acceptăm orice ofertant, din toată țara, dacă întrunește condițiile cerute dar, dată fiind complexitatea și amploarea lucrărilor, există la nivel național foarte puține firme care să satisfacă aceste cereri. Sperăm că repetarea în mod constant a procedurilor de achiziție, ne va duce până la urmă la realizarea obiectivelor noastre. Oricât ne-am grăbi noi să facem lucrurile repede, trebuie să urmăm procedura impusă de finanțator și consacrată de legislația României. Aici nu este vorba de disponibilitatea noastră, pentru că dacă ar fi după noi, ne-am mișca într-un mod mult mai alert, dar trebuie să respectăm regulile impuse iar, uneori, procedurile au fost complicate mai mult decât era necesar”, a mai declarat Dumitru Buzatu.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo