Slider

Recomandări privind conduita socială pentru prevenirea răspândirii infecției cu SARS-COV- 2

0

În contextul creşterii numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, Direcţia de Sănătate Publică Vaslui atrage atenţia asupra importanţei şi necesităţii respectării normelor sanitare şi reaminteşte că aplicarea acestor măsuri contribuie la protejarea sănătaţii noastre şi a celor din jurul nostru și, totodată, face apel la responsabilitatea tuturor locuitorilor județului pentru ca împreună cu autorităţile să limităm răspândirea infecţiei cu SARS-COV- 2 şi să prevenim apariția de noi cazuri.

Tinând cont de contextul epidemiologic actual şi de riscul crescut de transmitere comunitară în rândul populaţiei, Direcţia de Sănătate Publică Vaslui reaminteşte principalele măsuri care trebuie respectate:

– purtarea corespunzătoare a măştii de protecție în spaţii închise, în care se află alte persoane astfel încât aceasta să acopere complet nasul și gura persoanei care o poartă;

– păstrarea unei distanțe semnificative (de 1,5 metri) față de celelate persoane, chiar și atunci când stați la rând în magazin sau la o instituție;

Măsurile de distanțare trebuie aplicate oriunde, inclusiv în cercul de apropiați, uneori existând tendința de a considera că rudele sau prietenii nu ne pot infecta;

– igienizarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun, pentru minimum 20 de secunde, după orice contact cu o suprafață potențial contaminată;

– evitarea strângerii mâinilor și a îmbrățișărilor;

– evitarea zonelor aglomerate.

 De asemenea, precizăm că este necesară respectarea cu stricteţe a măsurii de izolare/carantinare la domiciliu atunci când ancheta epidemiologică impune acest lucru.

Direcţia de Sănătate Publică Vaslui recomandă populației să trateze cu maximă seriozitate pericolul determinat de infectarea cu SARS-COV- 2,  să semnaleze autorităţilor cazurile în care sunt încălcate normele sanitare şi să încurajeze celelalte persoane să respecte toate măsurile de protecţie.

Pentru a fructifica întreaga muncă depusă până în prezent de cadrele medicale si de toate autorităţile implicate în gestionarea pandemiei şi în limitarea răspândirii noului coronavirus, Direcţia de Sănătate Publică Vaslui consideră că este necesar să respectăm regulile de protecţie pentru sănătatea şi siguranţa noastră şi în special pentru a-i proteja pe cei din jurul nostru.

Pentru informarea cetăţenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infectării cu SARS-COV- 2, Direcţia de Sănătate Publică Vaslui a înfiinţat o linie telefonică de permanență: 0770 379 448.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo