Mesajul Episcopului Ignatie lovește în clasa politică: „Autoritatea care se impune, care folosește puterea, este o autoritate degradată, imorală și abuzivă”

TRANȘANT… Duminică, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii noi, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Nicolae” din localitatea Borodești, filie a Parohiei Pochidia, Protopopiatul Bârlad.

În omilia rostită după citirea Sfintei Evanghelii, Ierarhul Hușilor a explicat pilda lucrătorilor cei răi, evidențiind îndelunga răbdare pe care o manifestă Dumnezeu față de noi:

«La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor rușina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm și să avem noi moștenirea lui».

(Matei 21, 37-38)

„Mântuitorul Hristos folosea parabolele pentru a transmite mesajul Său într-un mod foarte simplu de înțeles pentru cei ce-L ascultau.

Ni se spune că un stăpân al unei vii a tocmit niște oameni pentru lucru. Le-a încredințat via într-o stare de funcționare, pentru a aduce rod. Acestora nu le rămânea decât să fie oameni cinstiți, corecți față de stăpânul lor.

În tradiția vremii respective, zonele agricole erau departe de orașe. Proprietarilor le convenea foarte mult să găsească oameni, să-i tocmească la muncă, iar ei să plece și să își vadă de alte afaceri.

Așa a procedat și acest stăpân al viei. A chemat lucrătorii, i-a pus la treabă, tocmindu-i să aibă grijă de vie, iar la vremea cuvenită să îi dea roadele. Fapt care nu s-a întâmplat.

Stăpânul trimite mai mulți mesageri, în două rânduri, iar a treia oară îl va trimite pe fiul său, gândind că se vor rușina de acesta și vor da roadele. Pasajul evanghelic ne spune că nu s-au comportat în felul acesta. Dimpotrivă, lucrătorii nevrednici i-au ucis pe toți cei care au fost trimiși din partea stăpânului lor.

Ne întrebăm: oare de unde a avut atâta resursă de răbdare, de încredere acest stăpân, trimițând în trei rânduri mesageri care să ridice recolta? Am putea spune că acest comportament este de neînțeles.

De ce a mai acordat credit lucrătorilor nevrednici, după ce au fost trimiși mesageri ca să ridice recolta?

Nu era un motiv suficient pentru stăpânul viei ca, după ce lucrătorii i-au omorât pe primii mesageri, să spună că nu mai are încredere în ei și să se ducă el personal? A avut răbdare.

Cum explicăm răbdarea stăpânului viei, care pare nejustificată?

Ar fi trebuit să ia măsuri foarte drastice încă din momentul în care au fost uciși primii mesageri.

Mesajul parabolei este unul foarte clar. Stăpânul viei este Dumnezeu, Cel care are o răbdare infinită față de fiecare dintre noi, neînțeleasă de raținea noastră strâmtă”.

Părintele Episcop Ignatie a afirmat că, din punct de vedere spiritual, autoritatea nu se impune, ci decurge din dragoste:

„Dumnezeu nu impune autoritatea Sa. Ar fi putut să o facă. Vrea să Îi fie recunoscută în mod liber autoritatea asupra viei.

Lucrătorii nevrednici au încercat să uzurpe și să desconsidere această autoritate asupra viei și să îi fure stăpânului calitatea de proprietar.

Ei, care erau tocmiți să lucreze, s-au gândit, peste noapte, că pot să devină proprietarii viei. Acesta este păcatul lor. De aici a decurs crima față de mesagerii trimiși de stăpân.

Lucrătorii viei nu au vrut să aibă deasupra lor nicio autoritate. Voiau ca ei înșiși să fie stăpâni. Nu aveau nevoie de cineva deasupra lor, din punct de vedere ierarhic, care să rânduiască lucrurile și să exercite autoritatea, care nu trebuia recunoscută decât în mod liber.

Autoritatea care se impune, care folosește puterea, este o autoritate degradată, imorală și abuzivă.

Din punct de vedere duhovnicesc, autoritatea niciodată nu se impune. Dumnezeu vrea ca această autoritate să Îi fie respectată.

Autoritatea decurge din dragostea pe care o avem față de cel de lângă noi.

Când iubim pe cineva foarte mult, suntem atenți la tot ceea ce ne vorbește. Nu intrăm în polemică cu el. Avem disponibilitatea de a primi tot ceea ce ne spune. Recunoaștem autoritatea lui față de noi, autoritate care decurge din dragoste.

Când iubim pe cineva foarte mult, persoana respectivă niciodată nu ne poate impune să îi respectăm autoritatea pentru că nu se mai poziționează în statutul celui care ne ordonă ceva.

Autoritatea decurge din dragoste. Acest lucru l-a cerut stăpânul viei. Lucrătorii s-au dovedit a fi nevrednici pentru că ei au vrut să îi ia stăpânului inclusiv calitatea de proprietar”.

Articol original