Administrația Națională de Meteorologie (ANM) prognozează vreme caldă în toată luna septembrie, iar cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă se vor situa în jurul celor normale.
Între 31 august și 7 septembrie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea estică a țării. Va ploua în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în vest, centru și nord-vest, iar în rest cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare.
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă
Între 7 și 14 septembrie, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai pronunțată în regiunile sud-estice.
„Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, excepție făcând vestul și nord-vestul teritoriului, unde vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval”, conform meteorologilor.
Ce cantități de precipitații sunt estimate pentru septembrie
În intervalul 14-21 septembrie, temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sudestice. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această săptămână, posibil ușor excedentar, local, în regiunile sudice, centrale și nord-vestice.
În săptămâna 21-28 septembrie, mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice, potrivit Mediafax.
„Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări”, conform sursei menționate.
Articolul Meterologii anunță vreme caldă pentru toată luna septembrie. Unde va ploua cel mai mult apare prima dată în Descopera.ro.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.