Slider

Spania testează, în premieră, pe oameni un vaccin împotriva COVID-19

0

Autorităţile spaniole au aprobat prima testare clinică pe 190 de voluntari a unui vaccin aflat în faza 2 de studiu. Cercetarea vaccinului Ad26.COV2-S este realizată de compania Janssen, care aparţine Johnson & Jonhson.

Guvernul spaniol a permis studierea unui vaccin împotriva COVID-19, care se află în faza 2 de testare.

Medicii vor aplica Ad26.COV2-S pe 590 de persoane, care vor participa voluntar la studiu, în Spania, Germania şi Belgia.

Potrivit testelor efectuate până acum, Ad26.COV2-S generează anticorpi, care protejează aproape în totalitate plămânii în cazul expunerii la SARS-CoV-2.

190 de subiecţi sănătoşi vor participa la testarea clinică

Agenţia spaniolă a Medicamentelor şi Produselor Sanitare (AEMPS) a aprobat ca testările să se facă pe 190 de subiecţi sănătoşi la două spitale din Madrid şi unul din oraşul Santander. Vor fi constituite două grupuri de voluntari în Spania, în funcţie de vârstă: 18 – 55 ani şi peste 65 de ani.

Ministrul spaniol al Sănătăţii, Salvador Illa, a asigurat că vaccinul respectă criteriile de securitate, necesare pentru administrarea acestuia persoanelor, iar probele vor ajuta la stabilirea dozelor şi timpul necesar între acestea.

Câte doze din vaccinul dezvoltat de Oxford va primi Spania

Spania a anunţat săptămâna aceasta că va participa la comanda colectivă făcută de Comisia Europeană pentru vaccinul împotriva noului coronavirus de la Astra Zeneca, informează Mediafax.

Autorităţile spaniole aşteaptă cel puţin 10 milioane de doze din vaccinul dezvoltat de oamenii de știință de la Universitatea din Oxford, iar primele doze ar trebui să fie disponibile la începutul lunii decembrie.

Articolul Spania testează, în premieră, pe oameni un vaccin împotriva COVID-19 apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo