Vladimir Găitan a pierdut lupta cu o boală teribilă, cancerul limfatic, pe 10 noiembrie, după mulți ani de suferință. Actorul s-a stins din viață cu regretul de a nu-și avea fiul și nepoțica aproape de el. De altfel, viața lui nu a fost deloc ușoară, de-a lungul anilor.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Actorul a fost extrem de atașat de copiii lui, mai ales de nepoțica din partea fiului. Asta pentru că și-a dorit întotdeauna copii și mai ales nepoți. Mai mult, actorul a mărturisit, într-un interviu dat în urmă cu câțiva ani, că el și soția lui au pierdut nu mai puțin de 7 copii.
”Mi-am dorit foarte mult copii. Când am hotărât să facem copii, am avut un necaz foarte mare. Soția a avut probleme grabe de sănătate. Și am pierdut 7 copii – șapte sarcini, în diverse etape, chiar și un copil născut”, a spus actorul.
A fost anchetat de Securitate
Vladimir Găitan a trecut prin perioade extrem de grele. El a fost victima Securității, care a făcut câteva anchete dure, iar apoi, când a venit pe lume fiul lui, a trecut printr-o altă încercare dificilă: soția lui a fost răpusă la pat după naștere.
„Am fost anchetat de Securitate cum nu doresc dușmanilor. Am trăit un coșmar. Iar când a apărut fiul meu, Alexandru, prețul a fost extraordinar: soția mea nu s-a mișcat din pat. Mi-am dorit atât de mult copii încât n-am conceput să fiu un tată sever”, a povestit Vladimir Găitan.
Vladimir Găitan a avut totuși doi urmași: fiul, Alexandru, care este finanțist la Londra și fiica, Floria, care a urmat aceeași carieră precum tatăl ei. Gloria lucrează la teatrul de Comedie, iar Alexandru a povestit că a încercat să-l convingă pe tatăl lui să se mute cu el la Londra, fără a avea însă succes. Vladimir era mult prea legat de meleagurile românești, în ciuda a ceea ce a trăit în perioada comunistă.
Și-a revăzut fiul de ziua lui de naștere
Familia lui Vladimir Găitan a rămas, însă, unită până la moartea marelui actor. În februarie, de exemplu, când Găitan a împlinit 73 de ani, Alexandru a venit special de la Londra pentru a fi alături de cei dragi. La fel s-a întâmplat și în anii trecuți și chiar în ziua căsătoriei părinților lui.
Moartea lui Vladimir Găitan a fost anunțată marți seara, pe Facebook, de actorul Vlad Rădescu. „Vladimir Găitan a trecut dincolo și a lăsat teatrul și filmul românesc, pe noi toți, mult mai singuri… Condoleanțe familiei care trece prin momente atât de grele. Adio, Duțu!”, a scris Vlad Rădescu. Vladimir Găitan s-a luptat ani întregi cu o boală incurabilă.
„Regret că băiatul meu nu și-a găsit locul aici”
Deși a avut o familie frumoasă, Vladimir Găitan mărturisea că avea un mare regret, legat de fiul lui, căsătorit cu o femeie cu origini asiatice, și de splendida lui nepoțică.
„Regret că băiatul meu nu şi-a găsit locul aici, în România. Aş fi vrut să stau cu nepoţica mea pe genunchi mai des. Întâlnirile noastre de câte trei zile, la nu ştiu cât timp, nu pot să lege relaţia dintre bunic şi nepot. Şi asta mă doare îngrozitor. Toate lacrimile astea interioare simt cum mă erodează.
Am impresia, nu cu deprimare, ci doar cu luciditate, că sunt o clepsidră: nisipul din partea de sus sunt eu, cel deplin, şi viaţa mea cea deplină, din tinereţe şi maturitate, dar nisipul se scurge şi mă tot duc. În partea de sus rămân din ce în ce mai puţin, iar în partea de jos, ce e? Bătrâneţe, degradare fizică, tristeţe şi apoi urmează doar clipa când ultimul grăunte de nisip s-a prelins, iar eu voi fi trecut la cele sfinte’, mărturisea actorul.
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.