CALCULE… Am început anul 2021 cu două zile libere, așa cum se întâmplă an de an. Dar, am primit mai multe întrebări, câte zile vor fi – pentru bugetari, mai ales – în acest an? Ne-am interesat să vedem ce zile libere vor avea miile de bugetari vasluieni și am aflat că, în total, cu tot cu cele două zile de la începutul anului, vor fi 15 zile libere, în care nu se va merge la serviciu. Va fi ceva mai greu de realizat, ca în anii precedenți, „punți” între sărbători și week-end-uri, așa că trebuie să vă așteptați mai puțin la mini-concedii de 3-4 zile.
Zilele libere în 2021 sunt următoarele:
- 1 ianuarie, 2 ianuarie – Anul Nou, adică vineri și sâmbătă
- 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, care pică într-o zi de duminică
- 30 aprilie – Vinerea Mare,
- 2 -3 mai – Paște ortodox 2021
- 1 mai – Ziua Muncii
- 1 iunie – Ziua Copilului
- 20 iunie (duminică) – Rusalii, 21 iunie (luni) – A doua zi de Rusalii
- 15 august – Adormirea Maicii Domnului
- 30 noiembrie – Sfântul Andrei
- 1 decembrie – Ziua Națională a României
- 25 decembrie, 26 decembrie – Crăciunul
Potrivit prevederilor legale în vigoare, angajații care sunt nevoiți să lucreze inclusiv în zilele considerate libere, vor primi în plus la salariu, adică ziua lucrată va fi plătită dublu.
Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul din sistemul bugetar, zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care precedă și/ sau care succedă zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, precum și zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate, prevede Codul Muncii.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.