INTERVENȚIE… Secția de pompieri Huși a intervenit, noaptea trecută, cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un garaj din comuna Vetrișoaia. La fața locului a intervenit și SVSU Vetrișoaia cu o autocisternă cu apă și un echipaj de voluntari.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul unui garaj și a unui autoturism, existând pericolul de propagare la o locuință din apropiere.
Până la sosirea echipajelor de intervenție, în garaj se produsese o explozie în care a fost surprinsă și o persoană. Victima, o persoană de sex masculin în vârstă de aproximativ 60 ani suferise arsuri, dar era conștientă.
Victima a primit primele îngrijiri medicale în ambulanța SMURD, după care a fost transportată la Compartimentul Urgențe din cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, aceasta fiind diagnosticată cu arsuri de gradele I și II pe față, pe gât și pe membrele superioare.
Pompierii militari au acționat pe două sectoare de intervenție, primul pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea, pentru protecția locuinței din apropiere. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite.
Au ars acoperișul din tablă pe astereală din lemn pe o suprafață de aproximativ 25 metri pătrați, circa 50 litri benzină, diverse scule, aparate electrice și produse textile. S-a constatat că au fost distruse autoturismul familiei (în proporție de aproximativ 70%), un compresor, diverse utilaje. Important: pompierii au salvat locuința femeii de 60 de ani.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la instalația electrică.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.