INTERVENÈšIE… SecÈ›ia de pompieri HuÈ™i a intervenit, noaptea trecută, cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 È™i echipaje specializate pentru limitarea È™i lichidarea unui incendiu izbucnit la un garaj din comuna VetriÈ™oaia. La faÈ›a locului a intervenit È™i SVSU VetriÈ™oaia cu o autocisternă cu apă È™i un echipaj de voluntari.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul unui garaj și a unui autoturism, existând pericolul de propagare la o locuință din apropiere.
Până la sosirea echipajelor de intervenție, în garaj se produsese o explozie în care a fost surprinsă și o persoană. Victima, o persoană de sex masculin în vârstă de aproximativ 60 ani suferise arsuri, dar era conștientă.
Victima a primit primele îngrijiri medicale în ambulanÈ›a SMURD, după care a fost transportată la Compartimentul UrgenÈ›e din cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din HuÈ™i, aceasta fiind diagnosticată cu arsuri de gradele I È™i II pe față, pe gât È™i pe membrele superioare.
Pompierii militari au acționat pe două sectoare de intervenție, primul pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea, pentru protecția locuinței din apropiere. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite.
Au ars acoperișul din tablă pe astereală din lemn pe o suprafață de aproximativ 25 metri pătrați, circa 50 litri benzină, diverse scule, aparate electrice și produse textile. S-a constatat că au fost distruse autoturismul familiei (în proporție de aproximativ 70%), un compresor, diverse utilaje. Important: pompierii au salvat locuința femeii de 60 de ani.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la instalația electrică.
Articol original