Slider

„Am pus mai multe pături!”. 10 manageri de spitale critică încălzirea din București, cei cu sisteme proprii sunt liniștiți

0

Avariile Termoelectrica au pus spitalele din regiunea București-Ilfov în fața unor situații în care, povestesc managerii, fiecare s-a descurcat cum a putut. Cei mai fericiți sunt cei care au centrale termice proprii, iar cei care sunt dependenți de rețeaua de termoficare au folosit de la dispozitive electrice de încălzire la pături.


Întreaga Capitală s-a confruntat în această iarnă cu probleme legate de lipsa căldurii și apei calde din cauza defecțiunilor de la Termoelectrica. O parte din spitale nu a fost ocolită de astfel de situații.


La Institutul Oncologic din București, managerul Lidia Kajanto a povestit, pentru Libertatea, că așteaptă din anul 2018 demararea unui proiect finanțat din fonduri europene, pentru asigurarea independenței energetice. 


Până atunci, managerul admite că sistemele electrice sunt vechi, „cum sunt peste tot” și că se teme de o încărcătură prea mare pe instalația electrică. 


Alături de Spitalul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu și de Institutul Fundeni (cu care este deseori confundat), Institutul Oncologic activează în complexul medical de pe platforma Fundeni. Toate cele trei sunt dependente de Termoelectrica pentru apă caldă și căldură.


Kajanto, manager IOB: „Cu aeroterme e destul de periculos, dar nu poți să verifici peste tot”


„Norocul nostru a fost că, în această iarnă, nu a fost foarte frig, nu au fost temperaturi foarte scăzute, așa că am folosit mai mult pături. Cu aeroterme e destul de periculos, ne temem și noi să nu aducă pacienții de acasă, dar nu poți să verifici peste tot. Am verificat prizele, le-am tot verificat, pentru că instalația e veche”, a declarat Lidia Kajanto. 


Lidia Kajanto | Foto: Agerpres

Ea spune că institutul are depus, din anul 2018, un proiect pe fonduri europene pentru asigurarea independenței energetice, în condițiile în care se așteaptă și la probleme cu energia electrică, fiindcă „au fost și căderi de tensiune”. 


„Suntem pe lista de așteptare cu proiectul, este verificat și aprobat la ADR, pe axa POR, dar suntem pe lista de rezervă, fiindcă au fost alte criterii de prioritizare a proiectelor - primul venit, primul servit. Dacă noi avem bani doar de salarii, nu avem bani să investim în infrastructură, ce să facem? Toată lumea dă vina pe manager, dar ce să facă un manager, dacă nu are bani? Și noi, și «Balș» suntem spitale delicate, ar trebui să avem altă prioritizare”, a povestit Kajanto.


Coliță, manager Fundeni: „Ne-am descurcat cum s-au descurcat toți bucureștenii”


Managerul Institutului Fundeni, Anca Coliță, confirmă că pe platformă au fost numeroase deficiențe de livrare a agentului termic. 


Întrebată cum a făcut față institutul, Coliță a răspuns: „Cum ne-am descurcat… În fine, am suplimentat cu pături, este greu… Ne-am descurcat cum cred că s-au descurcat toți bucureștenii care au stat în case iarna asta”.


Din fericire, nu a fost foarte frig iarna asta, ăsta a fost norocul, însă știm cu toții că sunt necesare investiții majore în infrastructură.

Anca Coliță, manager Fundeni:

Spitalul Elias: „Culmea e că acum, la noi, este căldură!”


Purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias din Capitală, Silviu Negoiță, a apărut în presă inițial la jumătatea lunii ianuarie, povestind că, din cauza avariilor de la Termoelectrica, pacienții unității sanitare tremurau de frig. Între timp, spune el, situația s-a rezolvat.


Silviu Negoiță | Foto: Hepta

Culmea este că, în acest moment, la noi este căldură! Eu sunt în momentul ăsta cu mâna pe un calorifer, care în perioada aceea era sub 20 de grade!

Silviu Negoiță, purtător de cuvânt Spitalul Elias:

El spune că s-a încercat ca sursele de încălzire „să fie autorizate”: „aparate de aer condiționat sau sisteme de încălzire fără rezistențe expuse... , dar pe care nu le mai folosim în secunda asta, că nu avem de ce”.


Negoiță spune că au fost două-trei zile, la mijlocul lui ianuarie, când în spital era foarte frig, dar problemele au persistat în jur de o săptămână. „Greu a fost și cu apa caldă”, a confirmat el, adăugând că „în acest moment, căldura este la parametri satisfăcători și există și apă caldă”. 


Imbri, manager „Victor Babeș”: „Am comasat bolnavii și am folosit aerul condiționat pe cald”


Invitat vineri în emisiunea „Adriana Nedelea LA FIX”, managerul Spitalului Victor Babeș din Capitală, Emilian Imbri, a declarat că el a interzis utilizarea caloriferelor electrice, tocmai ca să nu supraîncarce rețeaua.


Emilian Imbri | Foto: Agerpres

„Noi am scos caloriferele cumpărate de spital și le-am sigilat în magazie, pentru că suprasolicitam rețeaua electrică. La «Victor Babeș», 30-40% din agentul termic se pierde în pământ, din cauza țevilor afectate. E mai ușor să ne instalăm centrale termice proprii. Termoelectrica ne-a comunicat că nu vom avea căldură o perioadă, am comasat bolnavii și am folosit aerul condiționat pe cald”, a spus Imbri.


„Floreasca”: Spitalul a fost gândit ca să aibă autonomie


Libertatea a identificat mai multe spitale din București care nu sunt dependente de Termoelectrica: Spitalul Bagdasar-Arseni, Institutul Marius Nasta, Spitalul Sf. Pantelimon, Spitalul Floreasca, Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu, dar și Spitalul Județean Ilfov. 


La „Floreasca”, purtătorul de cuvânt Bogdan Oprița spune că există centrală termică de zeci de ani. 


„De când s-a înființat spitalul acesta, noi avem (centrală termică - n.r.). Spitalul nostru vrea să aibă independență în caz că se întâmplă ceva. Vă dați seama ce ar însemna să fie un cutremur… Mai avem și un puț de apă proprie care, în condiții de avarie, poate asigura livrarea de apă pentru elemente esențiale”, a explicat medicul. 


„De zgârciți ce suntem, am vrut centrală”


Managerul Spitalului Sf. Pantelimon, Dragoș Davițoiu, spune că unitatea are centrală de mai puțin de doi ani. Soluția ar fi fost aleasă, potrivit lui, în primul rând datorită costurilor mai reduse la utilități. 


Dragos Davițoiu | Foto: EVZ

„Ne reglăm singuri temperatura, nu avem probleme și e și mult mai ieftin - e cam la jumătate. Plătim 100.000 de lei acum la gaze, față de cât plăteam înainte pe căldură, 200.000 de lei. Am făcut-o de zgârciți ce suntem, ni se pare mai ieftin. Am avut posibilitatea să facem investiția, cu bani alocați de Primăria Sector 2, și am făcut-o. Nu știu dacă știați, dar banii de utilități se plătesc din contractul cu Casa, bani alocați bolnavilor și cu cât reducem mai multe cheltuielile la utilități, cu atât avem mai mulți bani pentru medicamente”, a spus Davițoiu.


Nodiț, manager „Bagdasar-Arseni”: „Spitalul se gospodărește singur”


La Institutul Marius Nasta, managerul Beatrice Mahler a declarat că au, de asemenea, centrală proprie, dar intenționează să cumpere „cazane de rezervă, pentru că cele de rezervă sunt mai vechi și aș vrea să le schimb”. 


Managerul Andi Nodiț, de la Spitalul Bagdasar-Arseni, a spus pentru Libertatea, de asemenea, că „spitalul se gospodărește singur” și nu se bazează pe agentul termic furnizat de primărie. Aceeași situație este și la Spitalul Județean Ilfov, unde managerul Călin Laza ne-a spus că există două centrale - una, datând de acum aproape șapte ani și a doua de acum trei ani, cea din urmă având rol de „back-up”. 


„În orice moment se oprește prima, îi dăm drumul celei de-a doua - e cu mentenanță, cu absolut tot ce trebuie, e la cheie”, a explicat Laza. 


Ulici, manager „Grigore Alexandrescu”: „Nu înțeleg de ce alte spitale nu au căutat soluții alternative”


Și Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din Capitală este dotat cu centrală proprie. Managerul Alexandru Ulici spune că unitatea sanitară a devenit independentă încă din anul 2010, „dacă nu înainte de 2010”. 


„Deci, noi nu avem o astfel de problemă și nu știu de ce alte spitale nu s-au ocupat să aibă o soluție alternativă. Trebuie să ai o soluție”, a spus Ulici. 


La polul opus, un alt spital pediatric din București, „MS Curie”, este racordat la Termoelectrica. Ultimele probleme relatate în presă, referitoare la sistarea apei calde și a căldurii din acest spital, datează din noiembrie 2019. 


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo