Slider

Tehnologia 5G va avea o contribuţie de 1,3 trilioane de dolari la PIB-ul global, până în 2030

0

Până în anul 2030, utilizarea tehnologiei 5G va ajuta la creşterea productivităţii şi eficienţei în multe sectoare economice, contribuţia la PIB-ul global urmând să ajungă la 1,3 trilioane de dolari, arată o analiză întocmită de PwC.

În conformitate cu raportul „The global economic impact of 5G. Powering your tomorrow” şi  având în vedere amploarea potenţialului economic, fiecare organizaţie va avea nevoie de un plan pentru implementarea 5G în următorii de cinci ani, pentru a maximiza oportunităţile.

În viitor adoptarea 5G va impune companiilor şi guvernelor să ia în considerare noi abordări ale reglementărilor, concentrându-se asupra siguranţei în utilizarea tehnologiei.

În contextul politico- regional mondial, datele centralizate de PwC relevă faptul că America de Nord va înregistra cel mai mare procent de creştere a PIB, urmată de Asia şi Oceania, Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA).

Pe de altă parte, la nivel sectorial, se preconizează că SUA şi Australia vor câştiga cel mai mult din aplicaţiile 5G pentru servicii financiare, India din cele pentru utilităţi, iar China şi Germania în industria prelucrătoare.

În ceea ce priveşte impactul economic global al tehnologiei 5G, jumătate din acesta, respectiv 530 miliarde dolari, va fi generat de transformările sectorului de sănătate şi asistenţă socială.

„Accelerarea telemedicinei în timpul pandemiei COVID-19 a oferit o altă perspectivă asupra viitorului asistenţei medicale, dovedindu-şi eficienţa atât în relaţia cu pacienţii, cât şi la nivelul costurilor. Aplicaţiile 5G includ monitorizare şi consultaţii de la distanţă, schimb de date între spitale în timp real, comunicarea medic-pacient îmbunătăţită şi automatizare în spitale pentru a reduce costurile”, se menţionează în raport.

Dar şi alte industrii care vor beneficia de utilizarea 5G sunt: Utilităţile, Media şi Divertisment, Producţia şi Serviciile financiare reiese din analiza PwC.

Sursa: News24.ro.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo