Într-un interviu pentru Libertatea, procurorul Marian Trușcă, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, acuză autoritățile statului de incompetență în anchetarea cazurilor de abuz sexual, dar și în protejarea ulterioară a victimelor. Această incompetență echivalează, la nivel de efecte, cu o favorizare a agresorului, afirmă magistratul, care are o experiență profesională de peste 20 de ani.
„Abuzurile sexuale comise asupra minorilor nu seamănă cu nimic. Sunt chiar mai dificil de instrumentat decât omorurile”.„De la jumătatea anului trecut, am propus și conducerea Parchetului Capitalei a acceptat și a dispus ferm, și a interzis, practic, ca minorii, victime ale abuzurilor sexuale, să mai fie audiați la secțiile de poliție. S-a exclus categoric posibilitatea ca un copil să fie audiat la secție”.„Eu sunt convins, pe baza experienței, că multe dintre soluțiile de clasare (în dosarele de abuz sexual contra minorilor - n.r.) sunt greșite”, afirmă procurorul.
Marian Trușcă e un om din sistem căruia nu îi e frică să critice sistemul.
E procurorul care a instrumentat dosarul în baza căruia antrenorul de handbal Ion Țibru, acuzat că a violat șapte eleve, a primit 19 ani de închisoare (condamnarea inițială a fost de 30 de ani). Numărul total de victime a ajuns la nouă, anchetatorii descoperind ulterior alte două fete abuzate sexual.
Lucrurile stau mai grav decât credem
Într-un articol semnat de el și publicat la finalul lui ianuarie, Trușcă, cu o experiență profesională de 21 de ani, a vorbit despre „situația absolut dezastruoasă” în care se află copiii români abuzați sexual care își caută dreptatea.
Atenția pe care instituțiile statului român (fie că vorbim de legislativ, organele administrației publice centrale și locale sau organele judiciare) o acordă fenomenului abuzului sexual asupra copiilor este una derizorie în raport cu standardele ce ar trebui atinse în materie, pendulând între lipsă de interes și incompetență față de înțelegerea, prevenirea și combaterea efectivă și eficientă a acestui fenomen.
Extras din articolul scris de Trușcă:Într-un interviu pentru Libertatea, procurorul spune că, în realitate, situația este chiar mai rea decât cea ilustrată în articolul său.
„Ce am scris acolo e o radiografie 2D a problemei. Dacă ar fi să facem o radiografie 3D, asta ar presupune analiza mai profundă a unor cazuri, lucrurile s-ar vedea într-o lumină mult mai urâtă”, afirmă Trușcă.
Ce-l motivează în lupta pentru dreptatea adusă copiilor?
„Mi se pare absolut criminal ca un copil care suferă una dintre cele mai severe forme de abuz să vină și să interacționeze cu statul, reprezentat de noi, de DGASPC, și noi să nu fim capabili să îl ajutăm, să îl sprijinim, ci dimpotrivă, îl revictimizăm, îl reintroducem în mediul unde a fost agresat”, spune procurorul.
Cauzele de abuz sexual cu minori, mai greu de anchetat decât omorurile
Între 2010 și 2011, Marian Trușcă a lucrat ca procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, conform CV-ului său. Apoi, a fost procuror detașat în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii - Biroul de formare profesională, iar în 2012 a ocupat poziția de director adjunct al Institutului Național al Magistraturii (INM), responsabil cu formarea continuă.
În urmă cu șase ani, Trușcă a revenit la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, la secția de urmărire penală, unde se ocupă preponderent de „mare violență”, dar și de cazuri de abuzuri sexuale asupra minorilor, cauzele mai complexe de la sectoare.
Pe măsură ce am instrumentat unul, două, trei, cinci cazuri, mi-am dat seama de incapacitatea noastră de a le aborda așa cum trebuie, dar și de complexitatea și de particularitățile lor specifice față de alte infracțiuni de violență. Practic, cauzele astea nu seamănă cu nimic. Sunt chiar mai dificil de instrumentat decât omorurile.
Procuror Trușcă:
În 2016, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a fost amenajată o sală pentru audierea minorilor. Proiectul a fost implementat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC).
Deși inițiativa a venit din exterior, conducerea Parchetului Capitalei a primit-o foarte bine, spune procurorul. Sala a fost primul pas. Dar experiența în astfel de cazuri l-a făcut să-și dea seama de nevoia unui „instrument de audiere a copilului”.
„Termenul cel mai bun este cel de protocol, de instrument structurat cu care să interacționezi cu copilul”, explică procurorul.
Astăzi, în țară există doar <a href="https://www.libertatea.ro/stiri/camerele-de-audiere-unde-copiii-romani-vorbesc-despre-abuzuri-sexuale-sunt-prea-putine-si-fara-bani-3432270" target="_blank" rel="noreferrer noopener" aria-label=" (opens in a new tab)">cinci camere de audiere</a> a minorilor în cadrul Parchetelor. <br>
Practica obișnuită: declarația copilului, filtrată și reformulată de anchetator
Procurorul povestește cum decurgeau, până de curând, audierile minorilor, victime ale unor abuzuri sexuale. Și cum decurg, în continuare, în multe Secții de Poliție sau Parchete din țară.
„Abordarea copilului era una obișnuită, în care o persoană, ofițer de poliție sau procuror, stătea de vorbă cu copilul și consemna declarația, de multe ori filtrând-o, reformulând-o și transcriind-o pe hârtie. Uneori se mai și înregistra audio-video. În această interacțiune nu exista nicio metodă, niciun instrument, singurele repere pe care le avea anchetatorul erau Codul de Procedură Penală și ceva cunoștințe de criminalistică”, spune Trușcă.
O astfel de abordare poate chiar descuraja victima sau pe reprezentantul legal al acesteia să mai depună mărturie. Situațiile când abordarea polițistului nu e cea mai profesionistă sunt aproape notorii, spune magistratul și oferă câteva exemple:
„Se pun întrebări de-a dreptul neadecvate: «când s-a întâmplat, ce probe aveți»”.„Se fac afirmații categorice care influențează persoana: «Dacă nu sunt probe, nu se întâmplă nimic. Câte cazuri de astea nu am văzut eu, păi, nu are nimic, dacă nu are leziuni»”.
Abordarea asta este ineficientă și retraumatizează copilul, afirmă magistratul. Sunt încălcate, practic, cele două mari obiective ale audierii: „protejarea emoțională a copilului, care este mai importantă decât orice” și aflarea adevărului.
Metoda de audiere care „a schimbat totul”
Trușcă și colegii lui au identificat un protocol pe care îl folosesc și astăzi la audierea minorilor, numit protocolul NICHD (National Institute of Child Health and Human Development), dezvoltat de un institut american. Procurorul explică ce implică acest protocol:
„Ne arată efectiv pașii pe care trebuie să îi parcurgem pentru a obține declarații foarte acurate din partea copilului, bazate pe memoria liberă. Intervenția anchetatorului este minimală. Cel care are rolul principal în audiere, așa cum ar trebui să fie, este copilul. Folosind metoda asta, și copii foarte, foarte mici, de 4, 5, 6 ani, reușesc să ofere informații foarte precise în legătură cu agresiunea pe care au suportat-o sau la care au asistat, pentru că și copiii martori pot fi audiați în maniera asta. Informații care reprezintă probe, pe baza cărora de foarte multe ori am formulat chiar acuzația”.
Întrebat ce anume a schimbat introducerea acestui protocol în audierea minorilor, Trușcă spune, dintr-un foc: „A schimbat totul”.
„De foarte multe ori, în cauzele cu minori, nu există probe obișnuite, nu sunt martori, nu avem mijloace materiale de probă, nu avem înregistrări, nu avem absolut nimic din ceea ce poate presupune o probațiune obișnuită. Ca atare, principalul actor care poate oferi probe diferite este copilul.
Dar și dacă reușim să obținem aceste probe într-o manieră nesugestivă, fără să alterăm credibilitatea copilului, acuzația se poate formula numai pe baza acestei declarații, ceea ce este foarte important.
Pentru că, de obicei, într-o situație de unu la unu, copilul spune, autorul neagă, se ajungea la soluții de netrimitere în judecată, legale de altfel. Dar de data asta, un pic am înclinat balanța în favoarea a ceea ce spune copilul în mod credibil”, explică acesta.
Audierile victimelor minore ale abuzurilor sexuale în secțiile de poliție, interzise
Deși în București există din 2016 camera de audiere pentru minori, multe dintre audierile minorilor în cazuri de abuz sexual au continuat să se facă în secțiile de poliție.
„În București, încet, încet, schimbăm lucrurile”, spune Marian Trușcă. „De la jumătatea anului trecut, am propus și conducerea Parchetului Capitalei a acceptat și a dispus ferm, și a interzis, practic, ca minorii, victime ale abuzurilor sexuale, să mai fie audiați la secțiile de poliție”.
În paralel, s-a adoptat un ghid de bune practici pentru audierea minorilor, elaborat de Trușcă, în care se precizează această interdicție.
Audierea în calitate de persoane vătămate a minorilor victime ale unor infracțiuni contra libertății și integrității sexuale (precum și a minorilor care pot avea calitatea de martor în aceeași cauză) NU va avea loc în nicio situație în cadrul secției sau oricărei unități de poliție, urmând a fi programată și efectuată, de regulă, în modalitatea prevăzută la punctul 5 din prezentul ghid.
Prevedere din ghidul publicat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în noiembrie 2020:Ghidul, care include protocolul NICHD pentru audierea minorilor, a fost printat și distribuit la Parchetele de sectoare și la secțiile de poliție din București.
„S-au stabilit și niște pași pentru pregătirea acestei audieri. De comun acord cu adultul în grija căruia se află copilul, stabilim o zi și o oră, raportat și la programul copilului, în care copilul va fi adus și în care va fi audiat, fără să existe timpi de așteptare inutili, cu anunțarea prealabilă a avocatului, a eventualului psiholog care participă și cu explicarea tuturor pașilor care vor fi parcurși”, adaugă magistratul.
De asemenea, la nivelul fiecărui Parchet de sector, au fost desemnați 3, 4, sau 5 procurori care să se ocupe exclusiv de aceste cauze, adaugă Trușcă.
„Grupurile astea de procurori, în jur de 30 la nivelul Capitalei, au început să beneficieze de formare livrată de noi, cei de aici, care am mai acumulat experiență, și de alți colegi de prin țară, psihologi, pe care i-am identificat prin intermediul INM. Avem un grup de WhatsApp astfel încât să ne consultăm între noi”, explică acesta.
Calitatea în instrumentarea acestor cauze a crescut și odată cu înființarea Biroului de Agresiuni Sexuale din 2019, spune procurorul. „Este un instrument foarte bun, deși nici ei nu au dezvoltat capacitatea așa cum trebuie”.
La final de 2021, va trage o linie pentru a evalua situația.
Lipsă de psihologi specializați în violențe sexuale asupra minorilor
Recent, Trușcă și colegii lui au elaborat un protocol de colaborare cu direcțiile de asistență socială și protecția copilului (DGASPC) din București. Draftul a fost finalizat acum o lună și jumătate și așteaptă aprobarea de la Parchetul General.
„Toate sistemele publice, care ar trebui să colaboreze, nu sunt coordonate, nu sunt mufate, nu lucrează împreună. Așa se întâmplă și cu DGASPC-urile, și cu noi. O colaborare nu există decât foarte, foarte formal și foarte neintegrat. Și ce am făcut? Am avut discuții cu toți directorii DGASPC București, am convenit să încheiem acest protocol, astfel încât să stabilim foarte clar cum se vor desfășura lucrurile”, spune Trușcă.
Expertiza psihologică este un instrument extrem de important în dosarele de abuz sexual cu victime copii, explică procurorul.
„Atenție, expertiza psihologică, nu psihiatrică. Obiectivele acestor expertize sunt totuși diferite. Nu orice copil care este victima unui abuz sexual manifestă simptome psihiatrice acute, care să presupună un tratament sau o expertiză psihiatrică.
În foarte multe cazuri, trauma nu o regăsim în plan psihiatric, ci mai degrabă în plan psihologic, și trebuie să folosim instrumente adecvate ca să o identificăm”, adaugă magistratul.
Nu de puține ori, colegii noștri se năpustesc să dispună niște expertize psihiatrice la IML. Dar expertiza psihiatrică nu scoate în evidență ceea ce ne interesează pe noi.
Procuror Trușcă:Trușcă spune că România nu are un bazin de psihologi cu adevărat specializați în domeniul victimelor minore ale abuzurilor sexuale. Și nici Bucureștiul nu face excepție.
„Nu orice psiholog este specializat în minori și nu orice psiholog specializat în minori poate să gestioneze o problemă a unui minor victimă a unei infracțiuni sexuale. Ne este foarte greu să găsim psihologi cu adevărat specializați în zona asta”,
Mai puțin de 15% din dosarele pe violență sexuală, trimise în judecată
De regulă, cel mult 13-14% din dosarele penale având ca obiect abuzuri sexuale comise asupra minorilor sunt trimise în judecată, arată magistratul.
Eu sunt convins, pe baza experienței, că multe dintre soluțiile de clasare (în dosarele de abuz sexual contra minorilor - n.r.) sunt greșite.
Marian Trușcă:Lipsa infrastructurii pentru audierea minorilor, dar și lipsa de procurori și polițiști specializați în instrumentarea cauzelor cu minori sunt câteva dintre motivele pentru care rata de trimitere în judecată în astfel de cauze e extrem de mică.
La nivelul Bucureștiului (incluzând atât dosarele de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, dar și cele de la Parchetele de sectoare), procentul e similar, spune procurorul.
Din 959 de dosare pe violență sexuală înregistrate în perioada 2015-2017, în care mai mult de jumătate dintre victime erau minori, au fost soluționate 486 de dosare, dintre care:
324 s-au clasat și doar pentru 70 s-au dat rechizitorii.
Rata de clasare a fost de aproape 67%, iar cea de trimitere în judecată, de 14,4%. „Ar fi trebuit să fie invers”, adaugă Trușcă.
„Dar dacă mă raportez doar la cauzele care au fost instrumentate la Parchetul Capitalei, în această secție, de către mine și câțiva colegi, procentul este mult mai mare”, completează procurorul. Din 33 de dosare, au fost soluționate 26 și s-au dat rechizitorii pentru 13, zece fiind clasate. Rata de trimitere în judecată a fost astfel de 50%.
Eu estimez, pe baza datelor pe care le am, pe baza experienței, că peste 50% din acuzațiile de abuzuri sexuale formulate de copil - și asta minimal - sunt reale și pot fi instrumentate astfel încât să se dispună trimiterea în judecată.
Procuror Marian Trușcă:Consecințele nepriceperii sunt egale cu favorizarea unui agresor
Termeni care pot să sune tehnic - trimitere în judecată, clasare - au o însemnătate dramatică în viața reală. Clasarea unui dosar înseamnă că agresorul va rămâne liber. Inclusiv liber să abuzeze, din nou, copilul.
Cea mai gravă consecință a tratării neadecvate a unei acuzații reale e că copilul rămâne în acel mediu, cu riscul foarte clar de a fi în continuare agresat sexual. Mi se pare o chestiune absolut criminală, care poate semăna cu o favorizare a unui agresor sau cu complicitatea la asta.
Procurorul:„Acum exagerăm poate, dar nu pot să-i zic altfel, când din cauza nepriceperii, sper că nu relei-credințe, ajungem să nu facem lucrurile cum trebuie și copilul să se întoarcă acolo, să fie în continuare abuzat sexual. Asta este pentru mine absolut inacceptabil”, spune Trușcă.
O altă consecință gravă, continuă procurorul, apare atunci când un copil - deși scos din mediul de agresiune - nu este sprijinit să depășească trauma care „produce consecințe pe care știința psihologică nici până acum nu le-a înțeles pe deplin”.
Altfel spus, când autoritățile nu știu să ancheteze astfel de cazuri, minorii abuzați riscă să ajungă pe mâna agresorului. Și, chiar dacă nu ajung, rămân deseori cu trauma abuzului sexual și a faptului că adulții de lângă ei nu i-au crezut.
Articol original
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.