Slider

Doua noi nave pentru Politia de Frontiera

0

La sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc, miercuri, 10 martie, semnarea contractului comercial în vederea construirii si achiziționării a două nave maritime de patrulare care vor intra în dotarea Poliției de Frontieră Române.

Contractul a fost încheiat între Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Damen Shipyards Gorinchem B.V. Netherlands, pentru achiziția a două mijloace de mobilitate navală. Valoarea contractului este de 129.944.250 de lei fără TVA (26 milioane de euro), proiect fiind derulat din fonduri europene nerambursabile, prin Fondul pentru Securitate Internă (ROFSIB2018OS2ASP02 – Achiziție de mijloace de mobilitate navală necesare Frontex), iar navele urmează să intre în dotarea PFR până la data de 30 noiembrie 2022.

Aceste nave fac parte dintr-un proiect mai amplu care presupune suplimentarea flotei navale a Poliției de Frontieră Române, în cadrul căruia urmează să fie achiziționeze, pe lângă cele două nave maritime de patrulare (CPV – Coastal Patrol Vessel) și cinci șalupe de intervenție (CPB – Coastal Patrol Boat).

Achiziția de nave maritime de patrulare şi şalupe de intervenţie conferă Poliţiei de Frontieră Române o creștere a capabilităţilor de intervenţie operativă, acestea fiind destinate supravegherii frontierei maritime externe a Uniunii Europene şi respectării jurisdicţiei statului român în zona de competenţă, pentru misiuni de patrulare, asigurarea apelor din zona exclusiv economică, siguranţă maritimă, operaţiuni de căutare şi salvare şi transportarea supravieţuitorilor

Această achiziţie va conduce la îmbunătăţirea cooperării operaţionale în cadrul acţiunilor comune Frontex la care participă Poliţia de Frontieră Română, fără a priva totodată structurile operative la frontierele României de astfel de mijloace tehnice pe perioade îndelungate.

Reprezentanţii operatorului economic au decis ca în construirea celor două nave să fie angrenate şi capabilităţile unităţilor de producţie din România – Şantierele Navale DAMEN Galaţi şi Mangalia.

Poliţia de Frontieră Română gestionează 2.070 km de frontieră externă a Uniunii Europene, din care 225 km sunt la Marea Neagra. Cu navele aflate în dotare, trebuie să realizeze un dispozitiv de supraveghere eficient, a cărui continuitate în timp şi spaţiu asigură permanent acoperirea unui spaţiu maritim de cca. 20.000 Km2 (ape maritime interioare, marea teritorială, zona contiguă şi zona economică exclusivă).

În contextul gestionarii fenomenului migraţionist la frontierele externe ale UE, achiziția de nave maritime de patrulare şi şalupe de intervenţie este oportună pentru îndeplinirea angajamentelor Poliţiei de Frontieră Române asumate cu Agenția Frontex, în ceea ce privește detașarea de echipamente tehnice în operaţiunile comune derulate la frontiera maritima externa a UE.

Despre Damen FCS 4008 Patrol

Caracteristici tehnico-tactice principale – Damen FCS 4008 PATROL:

-executarea de misiuni operative de până la 3 zile pe un grad de agitaţie a mării 5 Douglas (valuri până la 4 metri înălţime);

-posibilitatea de a menține legătura de date şi informaţii cu centrul de comandă şi control, precum şi cu alte nave;

-echipaj: 28 persoane;

-capacitate maximă supravieţuitori (pe puntea pupa): 80 persoane;

-viteză maximă: 30 noduri;

-lungime totală: 42,95 m;

-lăţime totală: 8,65 m;

-pescaj maxim: 3,05 m;

-autonomie de minim 600 mile marine;

-tonaj brut: 300 tone.

 

Damen

RoMilitary

Amintim ca si cea mai mare si moderna nava a Politiei de Frontiera Romana – „Stefan cel Mare” – MAI 1105/0201 este construita tot de Damen in santierul Galati, fiind un proiect OPV 6610. Nava a iesit in probe pe Dunare in 2010.

Dar „Stefan cel Mare” va ramane cea mai mare nava a Politiei de Frontiera cu un deplasament de 1500 to fata de cele 300 de tone al navelor pentru care s-a semnat ieri contractul.

The post Doua noi nave pentru Politia de Frontiera appeared first on Romania Military.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo