„Încă o dată ar putea fi necesar să declarăm diplomații ruși ca persoane nedorite”, a precizat premierul bulgar Boyko Borissov. Acesta a solicitat Rusiei să nu mai spioneze în ţara sa. Solicitarea vine la o zi după ce procurorii au inculpat şase persoane pentru spionaj în favoarea Moscovei, potrivit Reuters.
Procurorii au anunţat vineri că persoanele inculpate, printre care se află foşti şi actuali ofiţeri de informaţii militari, au transmis informaţii clasificate despre Bulgaria, NATO şi UE unui oficial de la ambasada rusă la Sofia.
De asemenea, în ultimele 18 luni, Bulgaria a expulzat şase diplomaţi ruşi, inclusiv un ataşat militar, suspectaţi de spionaj.
„Încă o dată ar putea fi necesar să declarăm diplomații ruși ca persoane nedorite. Iar în ceea ce privește operațiunea de ieri, mă adresez din nou superiorilor lor pentru a nu mai spiona în Bulgaria”, a declarat premierul bulgar Boyko Borissov, potrivit Reuters.
„Prietenia este prietenie, am demonstrat-o întotdeauna”, a mai punctat premierul bulgar.
Între timp, Ambasada Rusiei la Sofia a declarat vineri că speculațiile cu privire la presupusa sa implicare ar trebui să se oprească până când o instanță se pronunță, numind cazul o încercare de a „demoniza încă o dată” Rusia.
În septembrie 2020 Bulgaria a expulzat doi diplomați ruși pe care procurorii îi suspectează că au fost implicați în acțiuni de spionaj. Într-un comunicat oficial transmis atunci, procurorii bulgari au precizat că diplomații ruși au luat contact cu bulgarii care aveau acces la informațiile legate de complexul militar-industrial al țării și că, în unele cazuri, au fost promise și oferite beneficii financiare.
De asemenea, în octombrie 2019, un prim diplomat rus acuzat de spionaj a fost expulzat. În ianuarie 2020, un al doilea diplomat a fost trimis la Moscova, precum și un angajat al ambasadei Rusiei la Sofia.
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.