Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat la Antena 3, citată de News.ro, că luni va fi anunţată decizia privind ridicarea limitei de vârstă a persoanelor care pot primi vaccinul AstraZeneca.
Valeriu Gheorhiţă a precizat că decizia va fi luată pe baza datelor ştiinţifice.
De mâine vom anunţa oficial care va fi decizia faţă de limitarea de vârstă la vaccinul AstraZeneca. (…) Luăm în calcul chiar eliminarea limitărilor de vârstă şi, important de menţionat, această decizie se va lua în baza datelor ştiinţifice, nu dintr-un cu totul alt motiv. Nu aş vrea să se lase de înţeles faptul că ridicăm această limită de vârstă pentru că încă nu avem o adresabilitate crescută pentru acest tip de vaccin, ci pentru că avem cel puţin trei recomandări importante.
Valeriu Gheorghiţă:„Este, categoric, o reticenţă pe care şi noi am sesizat-o, în ultima perioadă, faţă de acest tip de vaccin. Din punctul nostru de vedere, este o falsă problemă”, a mai spus Gheorghiţă.
Medicul a declarat, în intervenţia de la Antena 3, că există inclusiv o recomandare din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în sensul ridicării restricţiilor privind limita de vârstă pentru acest vaccin.
În plus, potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, există studii clinice în derulare care demonstrează că serul AstraZeneca poate fi inoculat şi este eficient şi la persoanele de peste 55 de ani.
De asemenea, există experienţa Marii Britanii pe câteva milioane de pacienţi care arată „eficienţa indubitabilă a vaccinului AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani”.
Valeriu Gheorghiţă a explicat că în rândul persoanelor care au primit prima doză din acest vaccin a scăzut rata infectărilor, în Marea Britanie, cu peste 94%, la o lună de la administrarea primei doze.
Valeriu Gheorghiță a menţionat că, la acest moment, mai sunt disponibile la nivel naţional aproape 400.000 de doze în stoc. Din acest stoc va fi asigurat şi rapelul celor care au primit deja prima doză din serul AstraZeneca, având în vedere că 14 aprilie va fi prima zi de rapel cu acest ser.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.