Compania promovează zilnic eficiența energetică, stimulând şi încurajând clienții în vederea utilizării responsabile şi eficiente a energiei. Pentru ELECTROGLOBAL, unul dintre liderii naționali în domeniul soluțiilor și echipamentelor electrice pentru sisteme de automatizări industriale, acționări electrice și sisteme de iluminat, anul 2020 a fost un an care a adus provocări în plus companiei, un an în care efectele negative ale pandemiei s-au resimțit în industrie, atât la nivel național, cât și internațional. Din fericire însă, grație echipei ELECTROGLOBAL, care este formată doar din profesioniști, dar și prin eforturi susținute, atât ale managementului, cât și ale angajaților, compania a reuşit să mențină activitatea și rezultatele la nivelul anilor precedenți.
Totodată, anul trecut a fost schimbată forma juridică a companiei Electroglobal din Societate cu Răspundere Limitată (S.R.L.) în Societate pe Acțiuni (S.A.), transformare care se dorește a aduce în viitor beneficii atât în cultura organizațională, prin creșterea transparenței și guvernării corporatiste, dar și prin creșterea motivării angajaților valoroși, care vor putea să investească în această companie, devenind acționari și participând nemijlocit la deciziile de dezvoltare strategică a firmei.
În 2020, ELECTROGLOBAL a trecut de la forma de organizare SRL la SA
„Anul 2021 l-am început cu rebrandingul logo-ului companiei, logo care trebuie să reflecte mai fidel numele firmei și anume o companie conectată la piață și furnizorii globali. Echipa Electroglobal furnizează echipamente și servicii pieței industriale care nu cunoaște granițe și, indiferent de provocările lansate de clienți, reușește să ofere soluții viabile”, ne-a declarat Dl. Radu Ciorba, Director General Electroglobal.
Un jucător profesionist în industria de profil
Într-o lume în care codurile de etică și conduită și standardele sunt necesități, nu mofturi, prin tagline-ul „certified for the future” (certificări pe care compania le-a obținut de-a lungul anilor de activitate), Electroglobal își confirmă încă o dată rolul de jucător profesionist în industria de profil. Respectarea standardelor internaționale și alinierea continuă la progresul tehnic oferă confirmarea că personalul Electroglobal este pregătit pentru confruntarea globală de acum și din viitor.
Electroglobal se diferențiază prin flexibilitatea cu care iese în întâmpinarea partenerilor, construind în colaborare cu aceștia soluții care să acopere toate necesitățile. Compania asigură o gamă largă de echipamente și servicii în domeniul electric și automatizări industriale, având ca furnizori producători de top din Europa.
Un alt avantaj oferit de companie este reprezentat de capacitatea de a se adapta în funcție de cerințele clienților, oferind pachete de servicii personalizate, individualizate conform nevoilor pieței.
Soluții responsabile și eficiente
În fiecare zi, la Electroglobal se promovează arta eficienței energetice, stimulând şi încurajând clienții în vederea utilizării responsabile şi eficiente a energiei electrice. Compania vine în sprijinul clienților cu un stoc de motoare cu eficiență ridicată, de diferite puteri și turații, produse de ABB sau Siemens, pentru a susține cât mai eficient afacerile acestora. Începând cu luna iulie 2021, motoarele electrice (de toate puterile) vor trebui să obțină o eficiență energetică minim IE3. În aceste condiții, ELECTROGLOBAL oferă soluții LENZE de acționare pentru benzi transportoare pentru depozite mari, dar vine în ajutorul clienților și cu soluții de migrare convertizoare Siemens Micromaster Simovert sau Simoreg pe noile game G120, S120 și Sinamics DCM.
Însă tehnologia de ultimă generație din cadrul companiei nu ar fi de ajuns dacă nu ar fi dublată de competenţa echipei Electroglobal în realizarea tablourilor electrice, o calitate care este apreciată atât pe piaţa naţională, cât şi pe cea europeană. Având un parteneriat de lungă durată cu fabricanții europeni de marcă, compania comercializează o gamă completă de tablouri și componente pentru asamblarea diferitelor tipuri de tablouri – de distribuţie, de automatizări, de acţionări şi de compensarea factorului de putere.
Compania are un parteneriat de lungă durată cu fabricanții europeni de marcă și comercializează o gamă completă de tablouri și componente pentru asamblarea diferitelor tipuri de tablouri
„Punem la dispoziția clienților produse la dimensiuni standard, însoţite de certificări care acoperă toate aplicațiile și care pot fi utilizate pe orice piață. În portofoliul nostru se regăsesc cofrete cu montaj pe perete, tablouri industriale extensibile sau monobloc cu montaj pe podea, console și pupitre de comandă sau echipamente pentru management termic”, precizează Dl. Ovidiu Oțoiu, Manager Marketing Electroglobal.
Alături de accesoriile standard necesare pentru cofretele și tablourile industriale din fiecare gamă, ELECTROGLOBAL pune la dispoziție componentele necesare pentru desăvârșirea fiecărui proiect în parte, adaptate pentru toate modelele de cutii.
Soluții de iluminat inteligent
În momentul de față, compania pune la dispoziţia clientului o gamă largă de soluţii de iliminat inteligent, adaptabile la toate tipurile de cerinţe, fie că e vorba de mediul industrial, spaţii de depozitare, garaje sau spaţii comerciale sau birouri. Toate sistemele de iluminat interior se pot completa cu echipamente pentru controlul automatizat al sistemului, astfel încât să rezulte un sistem de iluminat inteligent, cu implicaţii directe asupra eficienței energetice, dar și a calității vieții utilizatorilor.
ELECTROGLOBAL oferă soluţii personalizate, inclusiv pentru medii cu condiţii speciale, oferind un nivel înalt de rezistenţă şi fiabilitate. Aceste corpuri de iluminat au fost dezvoltate pentru a fi folosite în zone cu pericol de explozie, temperaturi extreme şi pentru mediile în care există risc de vandalism sau distrugere involuntară.
ELECTROGLOBAL oferă soluţii personalizate, în funcţie de nevoile clientului, inclusiv pentru medii cu condiţii speciale, oferind un nivel înalt de rezistenţă şi fiabilitate
În plus, compania pune la dispoziție din stoc produse din gama THORN ECO la prețuri promoționale, în condițiile în care calitatea de partener Zumtobel îi permite oferirea de prețuri competitive, dar și o livrare rapidă.
„Am optimizat stocul de întrerupătoare automate, astfel putem livra către partenerii noștri aparate până în 3200A, în configurații complexe, în termen de maxim o săptămână. Cel mai nou furnizor adăugat la portofoliu este producătorul de interfețe de semnal KNICK, care se adresează unor industrii precum transport, producția de energie, Factory Automation și Process Control”, detaliază Dl. Radu Ciorba.
Investiții recente
În ceea ce privește strategia de investiții a ELECTROGLOBAL pentru 2021, aceasta vizează două direcții principale: optimizarea proceselor interne prin digitalizare și creșterea paletei de servicii tehnice oferite clienților.
Un accent deosebit se va pune și pe menținerea actualizată a vânzărilor. În acest sens, strategia abordată în acest an va fi legată de „arta eficientizării energetice”, dar și de evaluare a noilor tehnologii în funcție de nevoile clienților. În acest fel, compania urmează trendurile din piață și rămâne cu focus constant pe inovație și calitate.
Compania deține un plan ambițios de dezvoltare a capacității de fabricație tablouri electrice și de extindere a volumului de servicii tehnice contractate, promovate de o echipă din ce în ce mai performantă de vânzări
„Suntem într-o cursă contra cronometru pentru a digitaliza compania și de a ne perfecționa, fiecare dintre noi, pentru a crește productivitatea muncii. Numai cine investește în acest domeniu rapid are o șansă ca în 2025 să se numere printre învingători. Nu este însă numai o chestiune de investiții financiare, ci de efortul fiecăruia dintre colegi de a se adapta noilor tendințe, de a învăța și de a aplica consecvent ceea ce a învățat zi de zi”, explică Managerul de Marketing.
Reprezentanții Electroglobal sunt de părere că digitalizarea este o șansă pentru fiecare companie, pentru economie, pentru societate, pentru administrație, pentru sistemul de învățământ, dar și pentru sistemul medical. Este o șansă de a face lucrurile mult mai bine, de a eficientiza semnificativ și de a implica resursa umană existentă în acele zone care generează o valoare adăugată spre lumea digitală, spre inteligența artificială, spre automatizare și robotizare.
Electroglobal lansează „Arta Eficienței Energetice”
Eficiența energetică este un set de metode, soluții şi investiții aplicate în procesul tehnologic, care reduce consumul de energie. Aplicată corect, este o artă a utilizării celei mai mici cantități de energie pentru a satisface nevoile business-ului, cu un cost cât mai mic.
„În fiecare zi, la Electroglobal este promovată arta eficienței energetice, stimulând şi încurajând clienții în vederea utilizării responsabile şi eficiente a energiei electrice. Compania vine în sprijinul clienților cu cele mai eficiente soluții din domeniul roboților și automatizărilor industriale, acționărilor electrice, uzinarea tablourilor electrice, instalațiilor electrice de joasă tensiune și sisteme de iluminat, într-un cuvânt, cu o paletă completă de servicii, demnă de artiști energetici.” continuă Dl. Oțoiu.
Un angajator responsabil
Conștienți de valoarea membrilor echipei, compania alocă un procent însemnat din efortul investițional în scopul dezvoltării profesionale a angajaților existenți și a viitorilor angajați Electroglobal. Compania continuă să caute tineri motivați care să facă performanță în domeniul electric și automatizări, atât în inginerie, cât și în manufacturing, dar și colegi noi pentru postul de electrician, atât calificați, cât și necalificați.
ELECTROGLOBAL își dorește să fie un angajator care respectă omul, un angajator pe care angajații să se poată baza
Pentru a sprijini comunitatea din care face parte, ELECTROGLOBAL a venit în ajutorul autorităților locale și spitalelor din Cluj-Napoca prin verificarea gratuită a instalațiilor electrice și a tablourilor electrice din unitățile medicale. De asemenea, compania își dorește să se implice în proiecte din domeniul educației, artei și sportului.
În același timp, ELECTROGLOBAL își dorește să fie un angajator care respectă omul și să continue să se implice în educația tinerilor și să contribuie la creșterea nivelului de trai pentru angajați și familiile acestora.
Din punctul de vedere al prognozei financiare, managementul companiei este optimist: în condițiile în care primul trimestru din 2021 a fost marcat de o creștere a vânzărilor, în comparație cu trimestrul I al anului trecut, ELECTROGLOBAL estimează pentru 2021 o creștere a cifrei de afaceri cu două cifre față de 2020.
Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/electroglobal-cluj-sau-eficientizarea-proceselor-industriale/
Articolul ELECTROGLOBAL, arta eficienței energetice apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.