Hotărârea de Guvern adoptată vineri seară, prin care au fost relaxate o serie de restricții, începând de azi, 15 mai, a eliminat „privilegiile” pentru foștii bolnavi de COVID. Aceștia erau, până acum, scutiți de carantina la revenirea în țară din zona galbenă și urmau să primească acces la evenimente cu public, conform declarațiilor unor oficiali.
„Concertele sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu purtarea măștii. Pot participa persoanele vaccinate complet, rezultat negativ PCR sau antigen nu mai vechi de 24 de ore”, a declarat premierul Florin Cîțu, la finalul ședinței de Guvern.
„Nu mai e valabil aspectul că dacă am fost bolnav prezint hârtie că am fost bolnav. O să observaţi că am scos această posibilitate şi sunt două posibilităţi: vaccin sau test”, a completat Raed Arafat.
Explicația vine după ce ministrul tineretului şi sportului, Eduard Novak, a declarat la Digi24 că la finala Cupei României dintre Astra și Universitatea Craiova, care va avea loc pe 22 mai, cu un grad de ocupare de 25%, vor putea intra pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești nu doar cei vaccinați sau testați pentru COVID cu rezultat negativ, ci și persoanele care au trecut prin boală.
Cei care au avut COVID au pierdut și privilegiul scutirii de carantină la întoarcerea în țară din state incluse de România pe „lista galbenă”.
Conform noii clasificări a țărilor cu risc epidemiologic aprobate vineri seară de autorități, sunt scutite de carantina de 14 zile doar persoanele vaccinate sau cu test COVID negativ.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.