Slider

Arcul de Triumf, simbolul victoriei României din Primul Război Mondial

0

Arcul de Triumf, unul dintre simbolurile capitalei României, a fost construit între 1921 și 1922, fiind proiectat de arhitectul Petre Antonescu.

Monumentul este un simbol al victoriei României din Primul Război Mondial și leagă în mod simbolic Bucureștiul de Roma antică, în care arcul era simbol al victoriei, și de Franța. Arcul din Paris, ridicat în urma unui discurs al lui Napoleon Bonaparte, în care a rostit celebrele cuvinte: „Vă veți întoarce acasă sub arcuri de triumf”.

Totodată, Arcul de Triumf are o înălțime de 27 metri, având o singură deschidere și o formă paralelipipedică. În afară de sculptorii autohtoni, pentru cioplirea marmurei de Rușchița au fost aduși și zece sculptori din Italia.

Totuși, Arcul de Triumf din București nu simbolizează doar victoria din Primul Război Mondial, ci și unirea tuturor românilor. Pe latura de vest a monumentului a fost inscripționat mesajul: „Glorie celor ce prin vitejia și prin jertfa lor de sânge au înfăptuit unitatea națională”.

„Liberator de neam și întregitor de hotare”

Pe fațada sudică a Arcului de Triumf, sculptorii Mac Constantinescu și Constantin Baraschi au dăltuit fiecare câte o reprezentare simbolică a Victoriei.

Credit foto: Shutterstock

Aici a fost inscripționat mesajul: „După secole de suferințe creștinește îndurate și lupte grele pentru păstrarea ființei naționale după apărarea plină de sacrificii a civilizației umane se îndeplini dreptatea și pentru poporul român prin sabia regelui Ferdinand cu ajutorul întregii națiuni și gândul reginei Maria”.

Inscripția centrală situată pe frontonul fațadei de nord a Arcului de Triumf face referire la încoronarea regelui Ferdinand și reginei Maria la Alba-Iulia.

Mesajul inscripționat arată: „Liberator de neam și întregitor de hotare prin virtutea ostașilor săi vrednici urmași ai eroilor creștinătății Ferdinand I domn și rege al românilor și-a făcut intrarea la 16 octombrie 1922 în cetatea sa de scaun a Bucureștilor după încoronarea la Alba-Iulia”.

Nu este primul arc de triumf din capitala României

Medalioanele Reginei Maria și al Regelui Ferdinand au fost amplasate la loc de cinste pe monument. Pe fața de nord a Arcului de Triumf sunt situate medalioanele „Credința” și „Bărbăția”, acestea fiind opere ale sculptorilor Constantin Baraschi și Ion Jalea.

Cu toate acestea, monumentul nu este primul arc de triumf din capitala României, fiind precedat și de alte monumente temporare ridicate în urma victoriei din Războiul de Independență sau a împlinirii a 40 de ani domnie a regelui Carol I, primul rege al țării noastre.

În ziua de astăzi, Arcul de Triumf poate fi vizitat doar cu anumite ocazii speciale, precum 1 decembrie, Ziua națională a României, iar vizitatorii pot admira patru expoziții și pot urca pe terasa superioară.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cele mai emblematice monumente istorice din România

TOP 3 incertitudini de patrimoniu: Arcul de Triumf, Cuminţenia, ceasul lui Eminescu

Cetatea Rupea, cândva un important centru comercial și meșteșugăresc

Cetatea Alba Iulia, cel mai impunător monument baroc al Transilvaniei

Articolul Arcul de Triumf, simbolul victoriei României din Primul Război Mondial apare prima dată în Descopera.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo