„Containerele sunt înecate în dealuri de gunoaie, această situație este inadmisibilă, nu trebuie să mai dureze”, a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu vineri seară, la Digi24, în legătură cu problema gunoiului din sectorul 1 al Bucureștiului.
Gazetarul spune că războiul dintre primarul sectorului 1, Clotilde Armand, și firma Romprest se face pe sănătatea oamenilor, pusă în mare pericol după ce firma a oprit colectarea gunoaielor în această zonă a Capitalei.
„Firma Romprest practică șantajul cu luare de ostatici, «dacă nu ne plătiți, umplem străzile cu gunoi». Când pui oamenii într-o astfel de situație, le pui sănătatea în pericol, nu iei gunoiul, că nu ai fost plătit, să se lupte în instanță, cu mijloace legale”, a declarat Cristian Tudor Popescu.
Jurnalistul i-a reproșat primarului sectorului 1, Clotilde Armand, că nu a avut un plan de rezervă pentru a fi evitată o astfel de situație.
„Doamna Clotilde și-a dorit această situație, când începi o luptă, atunci îți faci un plan, nu te duci la război cu capul în zid. Când venea acest atac de la Romprest, doamna venea cu soluția, venea cu armata, cu poliția, cu prefectura, nu a vrut asta, a vrut să se ajungă la această situație, să aibă vizibilitate maximă acest război al ei cu Romprest”, a mai spus gazetarul.
Cristian Tudor Popescu afirmă că situația trebuie rezolvată cât mai repede, nu să se aștepte până luni, așa cum a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica.
„Trebuie rezolvat acum, în noaptea asta. Să se găsească o altă metodă cu altă firmă, alte firme care lucrează în alte sectoare, să vină armata cu niște camioane, nu se poate, nu putem să stăm la filozofii și discuții, cum am auzit la domnul prefect”, a mai spus jurnalistul.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.