Deputatul liberal Alexandru Muraru a anuțat că i-a sesizat pe ministrul de Interne Lucian Bode și procurorul-general Gabriala Scutea privind o manifestație ce a avut loc la Biserica "Sf. Parascheva" din municipiul Vaslui unde a avut loc o slujbă de comemorare a mareşalului Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război, apoi i s-au adus elogii, relatează news.ro.
Muraru, care îndeplinește funcția de reprezentantul special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, avertizează că ce s-a întâmplat în lăcaşul de cult vasluian este „o încercare de reabilitare a unui criminal de război, o acţiune ilegală şi incalificabilă".
„Întreaga acţiune, desfăşurată într-un cadru public, a încălcat flagrant legislaţia în vigoare, fiind, la prima vedere, o faptă penală. Membri ai clerului, cadre militare în rezervă, istorici au glorificat un criminal de război făcând apologia unui personaj care a pus la cale, în anii '40, un întreg plan de exterminare a populaţiei evreieşti", afirmă Alexandru Muraru.
El spune că a sesizat ministrul de Interne şi procurorul general, dar şi prefectul judeţului, pentru a fi făcute investigaţii în acest caz
„Deşi este cunoscut faptul că Biserica «Sf. Parascheva» din municipiul Vaslui ar fi o «ctitorie» a mareşalului Ion Antonescu, este obligatoriu să abandonăm definitiv paradigma comemorării criminalilor de război sau a legionarilor care au rămas în istorie pentru sângeroasele masacre şi pogromuri şi să procedăm, în schimb, la comemorarea victimelor acestora.
El arată că asftel de fapte nu trebuie tratate cu „superficialitate sau ignorate" pentru că vin în dezacord cu eforturile făcute de România în ultimii ani.
„Aceasta este o acţiune incalificabilă şi incompatibilă cu eforturile pe care le-a făcut România în ultimii 20 de ani în materia protejării victimelor Holocaustului, a prevenirii şi combaterii negării Holocaustului sau a încercărilor de reabilitare a criminalilor de război", susţine deputatul liberal Alexandru Muraru.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.