Compania Cupio România se implică, din acest an, în formarea tinerei generații, prin susținerea educației și a performanței, lansând, cu ocazia aniversării a nouă ani de activitate, programul burselor de studii adresat liceenilor români.
Programul „Bursele Cupio” are ca scop identificarea și susținerea copiilor și tinerilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, având rezultate şcolare foarte bune şi obiective de carieră stabilite, care s-au făcut remarcaţi prin proiecte extracurriculare sau activităţi de voluntariat.
Nouă elevi cu rezultate remarcabile vor primi o bursă lunară în valoare de 1.000 lei net pe toată durata anului școlar 2021/2022, inițiativă care face parte din strategia de responsabilitate socială a companiei. Bursele vor fi acordate în urma unei jurizări, fiind oferite după un minuțios proces de evaluare.
Termenul limită până la care tinerii pot aplica este 1 iulie, iar procesul de selecție pentru această ediţie va începe în aceeași lună. Elevii selectați vor fi anunţaţi pe site-ul companiei, www.cupio.ro, în data de 30 august. Mai multe detalii despre programul „Bursele Cupio” şi despre înscriere sunt disponibile pe http://bit.ly/BurseleCupio.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.