Showing posts with label burse. Show all posts
Showing posts with label burse. Show all posts

Consiliul Local Pucioasa a aprobat 1.080 de burse școlare

Consiliul Local Pucioasa a aprobat plata unui număr de 819 burse de merit, 210 burse de studiu și 51 burse de ajutor social pentru rezultatele obținute de elevi în anul școlar 2020-2021.

Beneficiarii burselor de studiu È™i ai celor de ajutor social vor primi câte 100 lei/lună, iar elevii care s-au încadrat pentru bursă de merit – câte 120 lei. De asemenea, există È™i o a patra categorie de bursă, în cuantum de 150 lei lunar – pentru performanță, însă, anul acesta, nu s-a încadrat niciun elev.

Articol original

Nouă „Burse Cupio” pentru liceeni cu rezultate È™colare remarcabile

Compania Cupio România se implică, din acest an, în formarea tinerei generații, prin susținerea educației și a performanței, lansând, cu ocazia aniversării a nouă ani de activitate, programul burselor de studii adresat liceenilor români.

Programul „Bursele Cupio” are ca scop identificarea È™i susÈ›inerea copiilor È™i tinerilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse, cu vârste cuprinse între 14 È™i 18 ani, având rezultate ÅŸcolare foarte bune ÅŸi obiective de carieră stabilite, care s-au făcut remarcaÅ£i prin proiecte extracurriculare sau activităţi de voluntariat.

Nouă elevi cu rezultate remarcabile vor primi o bursă lunară în valoare de 1.000 lei net pe toată durata anului școlar 2021/2022, inițiativă care face parte din strategia de responsabilitate socială a companiei. Bursele vor fi acordate în urma unei jurizări, fiind oferite după un minuțios proces de evaluare.

Termenul limită până la care tinerii pot aplica este 1 iulie, iar procesul de selecÈ›ie pentru această ediÅ£ie va începe în aceeaÈ™i lună. Elevii selectaÈ›i vor fi anunÅ£aÅ£i pe site-ul companiei, www.cupio.ro, în data de 30 august. Mai multe detalii despre programul „Bursele Cupio” ÅŸi despre înscriere sunt disponibile pe http://bit.ly/BurseleCupio.

Articol original

IPS Serafim: „Dumnezeu nu ne cheamă cu forÈ›a. Noi trebuie să venim cu bucurie.”

CUVINTE DE SUFLET… Ieri, ÃŽnaltpreasfinÈ›itul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale È™i de Nord, a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din NegreÈ™ti, Protopopiatul Vaslui. Delegatul PreasfinÈ›itului Părinte Ignatie, Episcopul HuÈ™ilor, a fost părintele protopop Adrian Chirvasă.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a arătat scopul pentru care trebuie să venim la Sfânta Biserică:

„Să trăim slujba Bisericii! Dacă nu venim la Biserică cu dorinÈ›a de a asculta Sfânta Liturghie, obosim È™i ne plictisim, rămânem împrăștiaÈ›i cu mintea.

Când venim, să încercăm să uităm de necazurile lumii acesteia și să ne deconectăm de toate grijile pe care le avem, pentru a ne încărca sufletește cu harul lui Dumnezeu, care se coboară atunci când suntem atenți la Sfânta Liturghie.

Dumnezeu nu ne cheamă cu forța. Noi trebuie să venim cu bucurie. În viață totul trebuie să facem cu bucurie. Atunci viața se înseninează.

Omul credincios nu se plânge de nimic. Atunci Domnul îl binecuvintează.

Din păcate, noi suntem superficiali. Să căutăm să ne împărtășim cât mai des cu Sfintele Taine È™i să facem cât mai mult bine”.

Părintele protopop Adrian Chirvasă a transmis Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim mesajul de mulțumire al Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie pentru toate lucrurile foarte frumoase pe care le face pentru cei în nevoi, și pentru parteneriatul dintre Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei și Episcopia Hușilor.

An de an, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim oferă, în zona Negreștiului, numeroase ajutoare și burse pentru sprijinirea copiilor aflați în risc de abandon școlar. 350 de copii proveniți din familii defavorizate primesc lunar echivalentul a 30 de euro pentru acoperirea cheltuielilor legate de școlarizare.

Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo