Slider

Recomandări pentru perioada de caniculă. Trebuie evitate băuturile alcoolice și cofeina

0

Ministerul Sănătății a emis mai multe recomandări adresate populației, având în vedere avertizările Administrației Naționale de Meteorologie privind codul roşu de caniculă valabil zilele acestea în şapte judeţe din vestul şi nord-vestul ţării.

Astfel, populația este sfătuită să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare în intervalul 11.00 – 18.00, să regleze aparatul de aer condiționat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală, iar cei care nu au aer condiționat în locuință să petreacă 2 – 3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (spaţii publice, magazine) și să nu folosească ventilatoarele dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius.

De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să poarte pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise, să facă duşuri călduţe, fără a se şterge de apă și să bea zilnic între 1,5 și 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 15 – 20 de minute.

Trebuie evitate, în perioada de caniculă, alcoolul și băuturile cu conţinut ridicat de cofeină, dar trebuie consumate fructele şi legumele proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o cantitate mare de apă. Reprezentanții Ministerului Sănătății susțin că o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca un pahar de apă.

Avertizare de caniculă pentru întreaga țară

Specialiștii explică modul în care poate fi limitată creșterea temperaturii în locuințe: închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile, țineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă, deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă și închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie.

De asemenea, copiii, persoanele vârstnice nu trebuie să iasă din casă decât în afara perioadelor caniculare, potrivit Mediafax.

Angajatorii sunt sfătuiți să reducă nivelul intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, să asigure ventilaţia la locurile de muncă, să alterneze efortului dinamic cu cel static și perioadele de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite și curenţi de aer.

Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor, firmele trebuie să asigure apă minerale adecvate, câte 2 – 4 litri/persoană/schimb, echipament individual de protecţie și dușuri, unde este posibil.

Meteorologii au emis miercuri o avertizare de caniculă pentru întreaga țară. Astfel în 7 județe din vestul țării va fi Cod roșu, în alte 11 Cod portocaliu, iar în restul țării va fi Cod galben. Maximele vor ajunge la 39-41 de grade.

Articolul Recomandări pentru perioada de caniculă. Trebuie evitate băuturile alcoolice și cofeina apare prima dată în Descopera.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo